Din vremea pandemiei (III)

1357

De câteva zile, tot primesc pe messenger mesaje destul de bizare, însă unul se repetă şi devine, clar, enervant. Încerc să mă luminez de ce oameni cu şcoală reacţionează în halul ăsta şi trimit tot felul de idioţenii? Alea cu închisul ferestrelor pentru stropitul de la miezul nopţii şi băutul apei călduţe s-au mai potolit. Acum, prin nu ştiu ce scurgere de informaţii, s-a aflat că paracetamolul l-ar nenoroci pe „Virusel” şi toată lumea mă îndeamnă să îmi cumpăr de la farmacie, că o să se termine…
Doamne, dacă-i mai poţi repara pe unii, te rog, din tot sufletul, Fă-o!
Măi, oameni buni, unde v-aţi pierdut demnitatea, la prima bătălie, cea pentru spirt şi hârtie igienică sau la următoarele pentru: făină, mălai, cartofi, drojdie?
Bun, am priceput, statul în casă provoacă foame, dar acum s-a ajuns să ne rupem capul pentru paracetamol?
Ce faceţi cu 10 cutii???
Cu alimentele e altă treabă, unele se pot păstra, mai dăm şi la animale, dar cu pastilele, ce o să se întâmple, că expiră, dacă nu ştiaţi?
O să mergeţi după regula istorică: ,,Dacă tot am dat banii pe ele, o să le înghiţim, că or fi bune la ceva?” Dar există bătrâni, care nu sunt iuţi de picior şi au voie numai două ore să iasă din casă, poate le este necesar acest medicament. Cum să vă apucaţi, aşa, din senin, să cumpăraţi tot ce anunţă nu ştiu care post de televiziune sau nu ştiu ce reţea de socializare? Să ai în casă un medicament, nu strică, dar nu în cantităţi exagerate. Am auzit că la unele farmacii, paracetamolul se dă cu porţia, ca să cumpere cât mai multă lume. Vă daţi seama ce cozi sunt acolo dacă s-a ajuns până la un fel de raţionalizare?
Nu vă trece prin cap, că toate scumpirile au venit imediat ce aţi început să ştergeţi şi praful de pe rafturi? Nu vă daţi seama că e şi o campanie ascunsă în toată povestea asta? Să cumpărăm cât mai mult şi aiurea…
Întorcându-mă puţin în timp, parcă nu mi se mai pare exagerată cartela din comunism… Nu, chiar potrivită pentru a stopa sălbăticia din anumite persoane.
Da, e vorba de o gândire animalică, să luăm tot şi să nu ne pese de ceilalţi…
Unde am ajuns? Parcă eram în era tehnologiei, a standardelor culturale… Le-am şters pe toate de la primul hop? Unde e frica de Dumnezeu, că tot ne afişăm smerenia peste tot? Şi, colac peste pupăză, bietul paracetamol scade o febră, altceva nu prea face… A, cu siguranţă, este contraindicat la febra prostiei, pe aia o amplifică. Mai ales când e vorba de zeci de cutii. Eu zic să vă temperaţi aceste porniri, să vă uitaţi în portofele, să vă faceţi nişte calcule şi să vă gândiţi şi la ceilalţi semeni, altfel vom ajunge de râsul planetei sau, mai mult, al istoriei.
Fiţi calmi, trece şi asta!
Any DRĂGOIANU, Ţânţăreni

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.