Din vremea pandemiei (I)

Dacă tot spuneam cândva că „Basmele românilor… continuă!”, lupt cu mine însămi, Doamne ferește, să nu îmi vină vreo idee și să consum niște cărbuni încinși, apoi să trec din închipuire în închipuire, crezându-mă nu știu ce animal pentru că virusul afectează oamenii, nu alte ființe de pe Terra. Sau de la animale ne-am infectat?
Nu mai contează. Rog a mi se scuza lipsa de cursivitate în gândire, mai pe scurt, derapajele, aiureala. Apoi, deh, sunt în carantină și mă comport, fix cum se comportă orice om ce nu a săvârșit nicio infracțiune, însă a fost arestat la domiciliu. Sincer, vă spun, îmi vine să mă spăl pe mâini după fiecare cuvânt pe care îl scriu. Na, m-am ales și cu o tulburare obsesiv-compulsivă, dar tot nevinovată sunt! În plus, ca să întregesc tabloul personal, am o fobie de televizor. Dacă îl pornește cineva și tocmai atunci sunt știrile, ies din cameră imediat, chiar și din casă. La nevoie, stau în viscolul de martie, numai să nu aud câți morți sunt în țările vecine și prietene, ori câți au început și la noi să își ia rămas bun. Eu îmi permit să ies din casă, deoarece locuiesc la țară, dar pentru cei de la oraș nu am soluții. Când nu sunt știri, apar reclamele unde toată lumea dezinfectează rafturile, iar eu mă pun pe plâns că n-am avut noroc de nicio sticlă de spirt sau altă modă de soluție care m-ar „obliga” să mă simt în siguranță. Siguranță? Ei, vă dați seama că termenul în sine face parte din lista mea delirantă de cuvinte azvârlite la nimereală.
Eh, vremurile sunt grele și s-au închis școlile pentru a limita răspândirea tovarășului virus. O perioadă, copiii au crezut că e vacanță și se jucau pe stradă, iar părinții, că ar fi o sfântă sărbătoare, și au plecat la un grătar, ce să mai, românul și (ne)priceperea lui! Autoritățile sunt în foc permanent deoarece nu știu ce să facă pentru a nu ajunge România a doua Italie. Slabe șanse, dacă ne gândim câți s-au întors în ultima vreme, exact din teritoriile cele mai afectate și au mințit, de au înghețat apele, ca să nu stea în carantină. Inventiv neam mai avem și noi! Mă gândesc că nici nu putea statul român să țină atâția oameni în carantină, oferindu-le casă și masă timp de 14 zile, dar asta ne-ar fi scutit de multe probleme. Atâta timp cât nu există măști și mănuși, dezinfectante și teste, ne facem speranțe degeaba! Alegerea „grâului de neghină” ar fi singura posibilitate de a rezolva rapid situația. Doamne, ce prostii spun!
Foarte mulți medici se infectează și, în ritmul ăsta, ne vom trata cu leacuri băbești. Oricum, numai un nebun ar fi crezut că sistemul nostru sanitar va rezista, când cel italian nu face față. Nu-i nimic, golim spitalele de bolnavi, mor și șobolanii cu ocazia asta și om vedea noi. Din punctul meu de vedere, numai Dumnezeu ne mai poate salva cu o minune, altfel economia românească, și așa șubredă, se va zdruncina definitiv și irevocabil. Niciun plasture european, sau de altă natură, nu va stopa sângerarea ulterioară. De ieri mă mai frământă și o tâmpenie rostită de niște responsabili cu agricultura care ne îndeamnă să muncim toate suprafețele de pământ pentru a ieși din criză. Pe bune? Dar găini nu ne puneți să creștem, că tot s-a terminat, în mod miraculos, cu aviara? La porci nu e clară treaba și încă se mai împușcă animalele, iar asta va continua până se înțelege că nu mai avem voie să ținem în bătătură nimic. O să ne uităm pe ziduri, o să ne împrietenim cu gărgărițele sau furnicile, până o să ni se facă poftă și le halim. E abia vineri, 27 martie. Până la Paște mai e un pic de îndurat și de spălat păcate, așa că, vă propun să vă reorganizați sufletește. Asta înseamnă recunoașterea păcatelor și căire, poate s-o îndura Bunul Dumnezeu să ne scoată din nenorocirea ce s-a abătut asupra întregii omeniri.
Any DRĂGOIANU, Țânțăreni, Gorj