Din nou „românul” devine obligatoriu

509

Dacă în sezonul trecut antrenorii au avut liber la folosirea jucătorilor străini, aproape fără nicio îngrădire, doar numărul lor pe foaia de joc fiind limitat, din sezonul ce va începe în această toamnă, echipele din Liga Națională vor reveni la o regulă mai veche.
În cadrul şedinţei ce a avut loc la sediul Federaţiei Române de Baschet, Biroul Federal a decis reintroducerea regulii conform căreia, echipele angrenate în Liga Națională de Baschet Masculin sunt obligate să folosească cel puţin un jucător român pe toată perioadă unui meci. Pe foaia oficială de joc, echipele din Liga Națională vor avea dreptul de a trece doar şase jucători străini, fiind nevoite să apeleze la cel puţin un jucător autohton în permanenţă pe durata unui joc. Şi în sezonul 2015-2016, această regulă se va menţine, de abia din sezonul 2016-2017, obligativitatea menţinerii unui jucător român pe teren va dispărea.
Dacă Energia nu are în acest moment un jucător român de top, gen Nicoară, Baciu, Mandache, Silvășan, Țibîrnă sau Guțoaia, echipa gorjeană ar putea veni în schimb cu un nucleu de jucători „muncitori” de tipul Vasile Ștefan, Daniel Tudosă sau Cătălin Vlaicu, un plus reprezentându-l însă Tal Karpelesz, care are dublă cetățenie și este considerat român în competiția internă, acest lucru putându-i oferi avantajul de a strânge mai multe minute pe teren decât în sezonul trecut.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here