Din nou în puşcărie

385

betiDupă doar două zile de libertate, un bărbat de 36 de ani din Bacău, a fost reţinut, din nou, de poliţişti fiind suspectat de comiterea infracţiunii de tâlhărie. Acesta a fost arestat pentru 29 de zile.

 

Poliţia Oraşului Târgu-Cărbuneşti a fost sesizată prin apelul de urgenţă 112, vineri dimineaţa, de către o femeie de 44 de ani, din satul Pojogeni, cu privire la faptul că în timp ce mergea pe drumul sătesc Pojogeni-Copăcioasa, un bărbat necunoscut a trecut pe lângă ea, a salutat-o, moment în care a împins-o şi i-a smuls geanta pe care o purta pe umăr. Femeia avea în ea cheile de la casă, o agendă, documentele personale şi suma de 100 lei. Imediat de la sesizarea faptei, au fost alarmaţi poliţiştii subunităţii de poliţie amintite şi posturile de poliţie învecinate. În mai puţin de două ore, poliţişti ai Poliţiei Oraşului Târgu-Cărbuneşti şi Postului de Poliţie Transport Feroviar au depistat în Staţia CFR Târgu-Cărbunesti, un bărbat care, la vederea oamenilor legii, a adoptat un comportament suspect. Legitimat, s-a stabilit că cel în cauză, G.E., de 36 ani, este din municipiul Bacău, fiind eliberat din Penitenciarul Bârcea Mare, judeţul Hunedoara, în data de 15 martie 2011. Acesta îşi terminase de ispăşit pedeapsa pe care o primise pentru comiterea mai multor furturi. La controlul corporal efectuat, asupra acestuia a fost găsită o agendă pe care victima infracţiunii de tâlhărie a recunoscut că îi aparţine, având-o în geanta ce-i fusese sustrasă. Ulterior, suspectul G.E. i-a condus pe poliţişti în locul în care aruncase poşeta victimei, la aproximativ 350 metri de pasajul de la intrarea în satul Pojogeni. Aici, în apropierea căii ferate, într-o zonă forestieră cu arbuşti, a fost găsită poşeta victimei, în care se aflau bunurile reclamate, precum şi suma de 100 lei. Poliţiştii au recuperat toate bunurile sustrase victimei şi, având în vedere probatoriul administrat, bărbatul a fost arestat preventiv pentru o perioadă de 29 de zile. Suspectul a fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj

Ana-Maria Catalinoiu

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here