Din nou cătușe pentru hoțul care l-a lăsat pe șeful RAR Gorj fără mașină

658

Bărbatul din Ialomița, care în luna aprilie, ca angajat al unei spălătorii din Târgu-Jiu, a plecat „la plimbare” cu mașina unui client, care din întâmplare era Șerban Predescu, șeful RAR Gorj, are mari șanse să ajungă, din nou, în spatele gratiilor. Ionuț Sergiu Găvăneanu a fost prins la scurt timp după ce a plecat cu mașina până la Pitești, fără să aibă permis de conducere, la acel moment fiind emis mandat de arestare preventivă pe numele său.
Individul este recidivist și, ca urmare, până la sfârșitul lunii iunie judecătorii au considerat de cuviință să îl țină în spatele gratiilor.
Acum două săptămâni individul a fost însă plasat sub control judiciar.
Judecătorii i-au impus o serie de restricții pe care Găvăneanu trebuia să le respecte, numai că, acum, polițiștii din Ialomița desemnați cu supravegherea sa au venit la instanța de la Târgu- Jiu și au cerut mandat pentru inculpat, cererea lor fiind admisă.
“Admite sesizarea formulată de I.P.J. Ialomiţa-Poliţia Municipiului Feteşti şi dispune înlocuirea măsurii preventive a controlului judiciar, sub puterea căreia se află în cauză inculpatul GĂVĂNEANU SERGIU IONUŢ, trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 1420/P/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu(…)cu măsura arestului preventiv pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data punerii în executare.Dispune emiterea mandatului de arestare preventivă cu privire la inculpatul Găvăneanu Sergiu Ionuţ, în conformitate cu dispozitivul prezentei încheieri”, a hotărât Judecătoria Târgu-Jiu. Inculpatul nu este de acord cu decizia instanței și a contestat deja hotărârea respectivă, soarta sa fiind acum în mâinile altor judecători, care în câteva zile vor decide dacă Găvăneanu se întoarce sau nu în spatele gratiilor.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here