Din memoriile lui Teodor Colţescu

215

Avocatul Teodor Colţescu(1883 – 1975), din oraşul Ţicleni, veteran din Primul Război Mondial, a lăsat consemnate pe hârtie, pentru posteritate, interesante amintiri, păstrate de către fiul său Constantin, veteran din Al Doilea Război Mondial, amintiri ce merită a fi cunoscute. Le vom prezenta prin intermediul prestigiosului ziar „Gorjeanul”.

I – AMINTIRI 9 – 12 MAI 1900
Una din cele mai plăcute aminitiri din viaţa mea de elev, de liceu, este din perioada  zilelor de 9 – 12 mai 1900.
În anii 1897 – 1900 am fost elev în cursul inferior de la liceul „Traian” din Tr. Severin.
De modul cum a fost condus acest liceu de către directorul Theodor Costescu(gorjean la origine n.n.) se vede  în cele publicate  de ziarele din acel timp, referitor la manifestaţiile de la Bucureşti în zilele de 9 – 12 mai 1900.
Ceea ce a încântat publicul a fost, desigur, cultura largă ce s-a dat de liceul de la Tr. Severin – cultura corpului şi a minţii: gimnastică, desen, pictură, muzică vocală, muzică instrumentală. Totul îngrijit, nimic nu este neglijat. Elevul când isprăveşte şcoala poate să-şi dea seama că a început să fie om. Ziarul „Adevărul” laudă fără rezerve rezultatele profesorului Theodor Costescu. La rubrica „Carnetul meu”, Constantin Mille consemnează rânduri elogioase: „Joi seară, asistând la festivalul dat de elevii liceului „Traian” din Tr. Severin, mă gândeam la ce poate face un singur om şi ce s-ar putea face în ţara românească dacă ar răsări mai mulţi oameni cu bună voinţă”…. Manifestările de la Bucureşti au fost următoarele: 1. La 9 mai   am defilat cu compania de elevi şi fanfara la Cotroceni în faţa fostului prinţ Ferdinand. 2. La 10 mai am defilat la statuia lui Mihai Viteazul în faţa regelui Carol I.  Regele a fost atât de mulţumit de organizarea noastră militară, încât ne-a invitat la masă la palatul regal, pentru a doua zi, adică pe 11 mai. La ora stabilită – 12 – eram în grădina palatului unde am găsit mesele aranjate cu tot felul de bunătăţi alimentare pe ele. Într-o jumătate de oră, parcă a bătut vântul, dar când să terminăm, locotenetul nostru a comandat „Drepţi !”. Noi, ca să dăm dovadă  că suntem disciplinaţi milităreşte, am luat poziţia de „Drepţi !”. Pe masă, însă rămăseseră ce ne plăcea mai mult – grămezi multe şi mari, de portocale. Regele Carol I trecând pe lângă noi ne-a spus: „Luaţi portocale în pusinar, luaţi portocale în pusinar!”. Noi, când am auzit din gura regelui să luăm portocalele în buzunare, n-am mai ţinut seama de ordinul locotenentului şi ne-am năspustit pe grămezile de portocale şi în cinci minute nu a mai rămas nici o portocală pe mese. În seara de 11 mai am dat o foarte reusită reprezentaţie la Ateneul Român. Menţionez că la fanfară eu eram la toba mare. iar la talere aveam un coleg care era artist în a le bate. Cu toba mare şi talerele răsunau Bucureştii. La finele anului 1900 eu am luat premiu la muzică pe întreg liceul”.

II –  VIZITAREA LOCALITĂŢILOR ISTORICE DIN RĂZBOIUL DE LA 1877 – 1878 – Calafat, Rahova, Griviţa, Plevna, Vidin, în final Sofia – capitala Bulgariei
Una din excursiunile cele mai frumoase şi interesante ce am făcut în timpul când eram elev de liceu, a fost vizitarea localităţilor istorice din războiul de la 1877 – 1878, prin care am scăpat de o robire de 500 de ani.
Ori cât ai citi cărţile de istorie în care se descriu faptele de război, nu impresionează ca atunci când se pot vedea locurile unde s-au petrecut acele fapte de război.
În adevăr, când am văzut la Griviţa, locul unde căpitanul Valter Mărăcineanu a înfipt steagul românesc, îndeplinind adevărate fapte de eroism, a fost foarte impresionant, având în vedere greutatea săvîrşirii acelor acte de eroism. În adevăr, în imediata apropiere a redutei Griviţa era o vale adâncă pe care armata română trebuia s-o traverseze. Turcilor din reduta Griviţa le era foarte uşor să apere reduta, fiind privilegiaţi de această vale, căreia i s-a dat numele de „Valea plângerii”, având în vedere sacrificiile de vieţi care s-au pierdut în această vale(Acolo şi-a dat viaţa şi soldatul din Regimentul 6 linie, Zaharia Zamfir din Răşina, din neamul Nisipenilor. N.n).
Nu tot acelaşi lucru s-a petrecut la Plevna, care a fost asediată de armata română şi rusă timp de 3 luni, când comandantul armatei turceşti a capitulat fără lupte, întrucât terminaseră proviziile de alimentare. A fost tot aşa de impresionantă vizitarea localităţilor Rahova, Vidin şi Calafat.
Excursiunea s-a terminat cu vizitarea capitalei Bulgariei – oraşul Sofia, aşezat într-o poziţie pitorească la poalele Balcanilor. Am vizitat multe din clădirile de seamă ale acestui oraş. Am legat prietenie cu mulţi elevi de seama mea cu care am avut multă vreme corespondenţă prin poştă. După 10 ani, adică în 1913, eu personal am ajuns la 5 km în apropiere de Sofia, în stare de război. Am fost cu mica mea unitate – fiind în grad de sergent, în cel mai apropiat punct de Sofia, arătând soldaţilor clădirile din Sofia unde petrecusem cu elevii diferitelor şcoli în Sofia cu 10 ani mai înainte.
Avea dreptate secretarul general al O.N.U. cu ocazia vizitei în ţara noastră, declarând că „ în raporturile dintre state nu există nici prietenie perpetuă, nici duşmănie perpetuă, ci numai interese perpetue”(este vorba despre suedezul Dag Hamarskjold. N.n.)”. (Va urma)
Jurist, Ion M Ungureanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here