Din memoriile defunctei învăţătoare Angela Popescu

264

Acum, după mulţi ani de la retragerea mea din viaţa culturală, datorită celor 93 de ani pe care îi duc în spate, mi se perindă prin faţă cele mai frumoase momente din viaţă alături de minunaţii mei elevi şi consăteni, membrii ai ansamblului folcloric de băciţe şi frunzăriţe datorită cărora am primit aplauze la scenă deschisă pentru interpretarea cântecelor noastre populare, cât şi pentru frumoasele lor costume ungureşti. La 93 de ani, trăiesc cu mândrie momentele care au făcut cunoscut ţării că în Gorj există comuna Stăneşti, cu fete mândre şi băieţi harnici care ştiu să mânuiască sapa,plugul, coasa ori furca dar şi fluierul sau meşteşugul cântatului din frunză.
Cei 80 de membri ai ansamblului au făcut pe mulţi ascultători să uite de necazurile zilnice şi să se înalţe sufleteşte în sfera artei pentru trăirea unor clipe de neuitat. Frumos mai era atunci: familia era întreagă, ne bucuram de frumuseţea vârstei şi eram în foarte bune relaţii cu toţii membrii ansamblului, cu toate că, de multe ori am fost dură cu ei, dar trebuie să îi ţin în mână. Sunt conştientă că timpul nu se mai întoarce şi caut să trăiesc din lumina amintirilor. Am participat la toate festivalurile din cadrul raionului şi judeţului obţinând întotdeauna premii valoroase.
Cu pionierii, am obţinut locul întâi pe ţară şi am fost planificată pentru un spectacol dat pentru întregul corp diplomatic. Îmi aduc aminte că minunaţii noştri pionieri au fost aplaudaţi îndelung atât pentru frumuseţea lor, cât şi a costumelor, iar aranjamentul scenic încadraţi de tulnice din Ţara Oaşului, te făcea să crezi că eşti într-o lume de basm.
Un alt moment important s-a petrecut în faţa Palatului Regal. După un spectacol dat de diferite formaţii artistice ansamblul nostru de fluieraşi a început să intoneze diferite hore. În câteva secunde, căluşarii din Osica şi Dobrun, judeţul Olt alături de băciţele noastre, au încins o horă de toată frumuseţea iar toţi bucureştenii tineri şi bătrâni s-au alăturat încât Piaţa Palatului era numai o horă. În anul 1962, formaţia noastră a colaborat la turnarea filmului „Tudor Vladimirescu”. Pentru informare reţinem din telegrama de mulţumire trimisă de Studioul Cinematografic Bucureşti:  „Distingânu -se printr-un repertoriu cu  autentic caracter popular şi printr-o interpretare valoroasă echipa de fluieraşi din comuna Stăneşti condusă de dumneavoastră a avut un preţios aport în realizarea unor scene de masă din filmul nostru, turnat în cursul acestei luni în comuna Bârseşti şi Tg Jiu. Pentru entuziasmul şi competenţa cu care ne-aţi sprijinit , ţinem să vă mulţumim în mod călduros şi totodată să vă urăm dumneavoastră şi întregului colectiv tot mai multe succese”.
Doina Nimară în lucrarea sa de diplomă scria:  „Din cântecele lor şi prin intermediul fluierului, oamenii locului auzeau susurul izvoarelor de munte, explozia bucuriei ce o simt ciobanii la revenirea pe locurile natale ,frumuseţea neasemuită a munţilor şi liniştea poienilor alpine, seninul fără de pată a cerului”.
La 15 august 1966, ziarul Scânteia consemna: „Cântecele interpretate izvorâte din străvechi timpuri îşi au obârşia în îndeletnicirile ţăranilor de pe meleagurile Gorjului. Prospeţimea şi farmecul interpretării aparţine generaţiei de azi care duce cu mândrie mai departe tradiţia folclorului gorjenesc”.
Numai în anul 1966 formaţia noastră a susţinut o serie de spectacole  : 30 iulie Techirghiol, 31 iulie Mamaia, 1 august Constanţa, 2 august Eforie Sud , 3 august Bucureşti, 4 august Predeal, 5 august Sinaia iar pe 6 august din nou la Bucureşti. Drumul a fost lung dar şi satisfacţiile au avut farmecul lor: aplauze, premii diplome şi felicitări iar, la final, ordinul “Meritul Cultural”.
Am fost şi vom fi mesagerii cântecului şi păstrătorii obiceiurilor pastorale gorjeneşti.
Acum, la 93 de ani, când mă pregătesc pentru drumul cel lung, urez echipei numai succese, viaţă lungă şi, în cel mai rău caz, să ajungă la vârsta mea.
Profesor Jean Popescu – fiu 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here