Din faptele de arme ale camarilei Băsesciene – Dosarul pierdut de “specialista” în drept Monica Macovei

304

monica-macoveiMulte reproşuri îi pot fi aduse lui Traian Băsescu. Numai de faptul că nu a promovat femeile în politică şi în funcţii importante în stat, nu poate fi acuzat de cineva.

“Profesionistele” i-au dat mari dureri de cap preşedintelui, Băsescu ajungând de nenumărate ori subiect de scandal în paginile de monden ale ziarelor de scandal. Monica Macovei “muza de drept” promovată de Zeus la conducerea Justiţiei în 2004 a pierdut un dosar. Din prea mult profesionalism.

Relaţiile apropiate cu muze politice ca Elena Udrea, Adriana Săftoiu, Raluca Turcan, Laura Codruţa Kovesi, Roberta Anastase, Monica Iacob Ridzi sau Mioara Mantale, i-au creat preşedintelui o aură de crai în ochii jurnaliştilor. Excepţie a făcut, poate, fostul procuror Monica Macovei, ministru al Justiţiei “independent” în epoca Băsescu, astăzi europarlamentar portocaliu, promovată la cel mai înalt nivel pentru cariera strălucită în magistratură. Mai mult, tabel 1după debarcarea sa de la conducerea Ministerului Justiţiei, Monica Luisa Macovei, “muză de drept” a preşedintelui Traian Băsescu, a fost omniprezentă în toate emisiunile TV organizate de lingăii Cotrocenilor. Că era vorba de Raportul Comisiei Europene privind Justiţia din România, că se discuta despre nesupunerea Consiliului Superior al Magistraturii faţă de preşedinte, despre Revoluţia din ‘89 sau mineriade, specialista Monica Macovei era chemată să-şi dea cu expertiza la fiecare dezbatere. Mai nou, europarlamentara pedelistă Monica, plină de aceiaşi expertiză, dar mai ales de profesionalim, acuza partidele politice de corupţie şi clientelism politic.

Câtă expertiză şi cât profesionalism încap în fosta ministresă a justiţiei române, veţi afla cele ce urmează.

Specialista rătăcea dosarele parchetului

Redacţia cotidianului Gorjeanul a intrat în posesia unui document senzaţional, care dovedeşte că “specialista” pedeleului în drept, justiţie, mineriade şi alte cele a dat dovadă de neglijenţă crasă la locul de muncă, pierzând un dosar pe când era procuror şef de birou la Parchetul de pe lângă tabel 2Tribunalul Municipiului Bucureşti.

Aflată probabil într-o avansată stare de beatitudine, Macovei a rătăcit dosarul nr. 1539/P/1991, referitor la evenimentele din 13-15 iunie 1990, mai precis despre prima mineriadă de la Bucureşti.

Ca urmare a dispariţiei dosarului sus menţionat, procurorul Popescu Alexandru emite o ordonanţă la data de 12 iulie 1993, cu următroul conţinut :

MINISTERUL PUBLIC PARCHETUL DE PE LÎNGĂ TRIBUNALUL MUNICIPIULUI BUCUREŞTI

Nr. 1539/1991

ORDONANŢA – 12 iulie 1993

Procuror P0PESCU ALEXANDRU de la Parchetul de pe lîngă Tribunalul Municipiului Bucureşti;

Avînd în vedere dispariţia dosarului nr.1539/P/1991, privind pe inculpatul

-GAIU FLORIN, cercetat sub aspectul săvîrşirii infr. Prev. de art.2 şi 3 Decretul-lege nr. 88/1990;

CONSTAT:

La data de 31.05.1991, cu referatul nr. 157561, Inspectoratul General al Poliţiei – Direcţia Cercetări Penale a trimis dosarul nr. 1539/P/1991, privind pe inc.GAIU FLORIN cu propunerea de scoa tere de sub urmărire penală a acestuia în baza disp. art. 10 lit.e c.pr.pen.

img177  pt siteDupă înregistrarea dosarului în evidenţele Secretariatului Parchetului de pe lîngă Tribunalul Municipiului Bucureşti, acesta a fost preluat de proc. şef birou MONICA MACOVEI. în vederea repartizării sale procurorului pentru soluţionare, dată de la care dosarul nu s-a mai regăsit în evidenţele secretariatulul, iar verificările ulterioare au stabilit faptul că dosarul respectiv nu a fost repartizat, în vederea soluţionării lui, vreunui procuror.

Avînd în vedere faptul că de le data preluării sale de către proc. şef birou MONICA MACOVEI, dosarul nu a mai putut fi găsit, în vederea soluţionării acestuia şi a scăderii lui din evidenţele unităţii, se impune reconstituirea sa de către Inpectoratul General al Poliţiei – Direcţia Cercetări Penale.

Văzînd şi disp. art.509 c.pr.pen. şi art.51a1.2c.pr.pen.

DISPUN:

1.-Reconstituirea dosarului nr.1539/P/1991, privind pe inculpatul GAIU FLORIN, cercetat sub aspectul savîrşirii infr. prev. de art.2 si 3 din Decretul-Lege nr.88/1990.-

2.-Reconstituirea dosarului va fi efectuată de către Inspectoratul General al Poliţiei – Direcţia Cercetări Penale, căreia i se va trimite prezenta ordonanţă.

Procuror Popescu Alexandru

Carevasăzică, marea specialistă în drept şi lege, moralista Monica Luisa Macovei, dând dovadă de înalt profesionalism şi responsabilitate, a rătăcit definitiv un dosar, preluat personal de la Secretariatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Municipiului Bucureşti. Nu numai că nu a păţit nimic, ci a fost promovată mai departe în “sistemul ticăloşit”, până a ajuns ministru al Justiţiei şi europarlamentar PDL în regimul lui Traian Băsescu. Asta ca să vedeţi cine a condus ani la rând Asociaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului-Comitetul Helsinki şi pe cine a uns drept minstru al Justiţiei camarila lui Băsescu. Din decenţă ne oprim aici.

Eduard Ovidiu Ohanesian

Dosarul rătăcit -1539/P/1991

La data de 15 iunie 1990, procurorul Emil Dinu emite mandat de arestare preventivă pe numele lui Florin Gaiu, acuzat de pătrundere fără drept în sediul unor instituţii de stat şi distrugere în dauna avutului obştesc. S-a reţinut ca situaţie de fapt că, la data de 13 iunie 1990, inculpatul a pătruns fără drept, împreună cu alte persoane, prin violenţă, în sediul unei instituţii de stat, provocând distrugeri”. Măsura arestării preventive a fost prelungită de două ori cu câte 30 de zile, iar la data de 7 septembrie 1990 aceasta a fost revocată prin ordonanţă, inculpatul fiind pus în libertate. Comparând situaţia de fapt cu actele existente la dosar, se constată că învinuirii formulate îi lipseşte in totalitate suportul probatoriu. Astfel, la data luării măsurii de arestare preventivă, dosarul cuprindea doar declaraţii ale inculpatului, încălcându-se dispoziţiile legii. Din conţinutul acestor declaraţii nu rezultă săvârşirea vreunei infracţiuni de către inculpat, care a negat în mod constant participarea sa la violenţele din data de 13 iunie 1990, precizând şi modul în care şi-a petrecut ziua respectivă. Inculpatul a fost reţinut de forţele de ordine la data de 14 iunie 1990, în zona Cercului Militar Bucureşti, fără a exista vreun act de constatare, fără ca inculpatul să fi fost depistat într-o anume activitate infracţională. Din declaraţiile sale, care nu au fost infirmate de nici o altă probă, rezultă că acesta intenţiona să intre la cinematograf dar, nefiind crezut, a fost ridicat şi dus la sediul, poliţiei militare”, unde a fost bătut, fiind transportat apoi la UM Măgurele. Fiind întrebat despre participarea sa la manifestaţia din Piaţa Universităţii, inculpatul a precizat că s-a deplasat de câteva ori în Piaţă, pentru a vinde ziare. Nu există nici un mijloc de probă, nici măcar declaraţiile inculpatului, care să ducă spre săvârşirea vreunei infracţiuni. De altfel şi redarea situaţiei de fapt reţinută în mandatul de arestare este imprecisă, dovedind nesiguranţă şi lipsa de probaţiune. Faţă de cele menţionate, în cauză s-au încălcat dispoziţiile legii, arestarea fiind netemeinică şi nelegală, imputabilă procurorului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here