Din eşec în eşec – ENERGIA

237

foto predo 2Ideea acestui subiect şi chiar citarea parţială aparţin intervenţiei unui membru al Consiliului Concurenţei pe care, deşi nu-l citez, îl apreciez. Deşi domnia sa se ferise a pomeni şi cuvântul succes. Şi veţi vedea de ce.

Nu este o noutate că proiectul actual al Guvernului a devenit crearea a două complexuri energetice: Oltenia şi Hunedoara. Cu toate că, iniţial, ministerul Economiei dorea să creeze o companie naţională, mai apoi două astfel de societăţi naţionale, iar acum încearcă să creeze două companii mai mici.

Într-un fel, îi dăm dreptate reprezentantului Consiliului Concurenţei ce susţine că România are stringentă nevoie de un minister al Energiei care să se ocupe de politici clare şi coerente în domeniul asigurării cu energie a ţării, politici necesare să rămână neschimbate în timp. Numai că la noi, ca de obicei, se pune căruţa înaintea cailor. Iar ministerul Economiei se tot screme de câţiva ani să restructureze sectorul producţiei de energie.

Interesându-ne mai mult ce se petrece cu energia sau energetica Gorjului ne vom ocupa doar de aceasta. Complexul Energetic Oltenia, botezat odată ENERGIA, şi devenit chiar sponsor al echipei de fotbal Pandurii, încă înainte de a se naşte, revine pe tapet sub o altă Mărie cu o altă pălărie. Şi ar urma să cuprindă – prin fuziune – Societatea naţională a Lignitului Oltenia, dimpreună cu termocentralele Turceni, Rovinari şi Işalniţa-Craiova. Din această fuziune, evident, Gorjul ar cam avea de pierdut. Şi asta din pricina faptului că sediul noii companii ar ajunge la Craiova. Iar dacă va fi acolo nu-i a bună pentru noi.

Ce este mai rău şi mai rău pentru ţară este obligaţia de a se trece la management privat. Unul extrem de costisitor. Ce ar reveni, totuşi, unor manageri fără culoare politică. În mod normal. Dar ce mai este normal la noi ? Unde anormalul a devenit normalitate. Spre astfel de management ne obligă FMI-ul, care însă insistă şi pentru pregătirea unităţilor energetice despre care am vorbit pentru privatizare.

Ei, tocmai aici este necazul. De ce să se privatizeze tocmai energia ? Una care, de regulă, ţine de siguranţa naţională a unei ţări. Mai ales că termocentralele nu sunt pe pierderi.

După vânzarea subsolului, adică a ţiţeiului, dacă se va ajunge şi la privatizarea termocentralelor, hidrocentralelor şi a cărbunelui ne întrebăm ce-i mai rămâne României ? Praful de pe tobă, veţi zice. Şi posibilitatea de a fi un popor de sclavi în propria ţară. Ori în Uniunea Europeană.

Cu toate opiniile contra acestor intenţii ale Guvernului presat de FMI, se pare că mersul spre pierzanie e fără întoarcere. Măcar de s-ar ajunge la privatizări de succes. Şi nu la contracte dezastruoase, de felul vânzării PETROM. Care face profit şi-n 2011, iar prin contract tot România este datoare să închidă şi ecologizeze sondele. Mai rău nici că se putea.

Ion Predoşanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here