Din cauza gerului din ianuarie, Gorjenii trebuie să-şi achite facturile astronomice

339

calduraGerul cu care ne-am confruntat în zilele lunii ce a trecut i-a speriat pe gorjeni, ei nefiind obişnuiţi cu temperaturi atât de scăzute, însă, adevărata îngrijorare abia acum şi-a făcut apariţia, odată cu sosirea facturilor de gaze pe ianuarie.

Unor târgujieni, temperaturile siberiene din luna lui Gerar, le-a adăugat chiar şi aproape două milioane de lei vechi la valoarea facturii curente. Aşa este cazul Emiliei Radu, din Târgu-Jiu, care ne-a declarat că „factura asta mi-a dat emoţii la propriu. Nici nu mă gândeam că o să fie aşa mare. Mă aşteptam să fie mai mare decât precedenta, dar nici chiar aşa. A fost în plus un milion nouă sute şi ceva de mii de lei vechi faţă de factura veche. Mi se pare, oricum prea mult, dar la frigul care a fost, recunosc că centrala a mers încontinuu şi s-au consumat destul de mulţi metri cubi de gaze.”

Cei care de regulă plăteau sume mărişoare pentru încălzirea locuinţelor, au fost de-a dreptul şocaţi când au văzut cât trebuie să scoată din buzunar acum pentru achitarea facturii. „Mă obişnuisem să am mult de plată, aşa am avut mereu, pentru că blocul nu este izolat în exterior, iar eu nu mi-am permis să-mi izolez apartamentul pe interior, plus că nici geamuri termopan nu am, aşadar, pentru a-mi încălzi cum trebuie casa, sacrificam bani frumoşi lunar şi mă obişnuisem cu ideea. Acum, cu gerul care ne-a lovit luna trecută, valoarea facturii a crescut neaşteptat şi, dacă în ianuarie am plătit în jur de trei sute lei ron, de această dată suma a sărit lejer de patru sute. Vă daţi seama că acum trebuie să mă gândesc cum am să drămuiesc puţinii bani pe care-i primesc la pensie şi sper să nu fiu nevoit să apelez la ajutorul copiilor pentru a-mi achita datoriile, că şi copiii, la rândul lor, au cheltuieli şi greutăţi şi cică şi la ei facturile pe luna ianuarie la gaze au venit destul de mari”, ne-a mărturisit un pensionar din Târgu-Jiu.
Minodora SUCEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here