Din cauza deficitului de personal, Creşte vârsta de pensionare pentru medici

872

Creşterea limitei de vârstă la care medicii se pot pensiona a fost adoptată, marţi, prin votul final la Camera Deputaţilor. Măsura este menită să acopere o parte din lipsa de personal. Astfel, cadrele medicale se vor pensiona la 67 de ani, putând să profeseze și după pensionare în spitalele private.

Vârsta de pensionare pentru medicii bărbați și femei va ajunge de la 65 de ani, cât este stabilită în prezent, până la 67 de ani. Cei care vor vrea să obțină derogare să mai lucreze în spitalele de stat și peste această vârstă vor trebui să aducă însă o asigurare profesională. Același proiect mai prevede și creșterea indemnizațiilor pentru unii angajați din casele de asigurări de sănătate. Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănăţii a fost adoptat de senatori anul trecut, iar marți a primit votul decizional în Camera Deputaților. Mai trebuie promulgat de preşedinte și publicat în Monitorul Oficial. Proiectul prevede şi creștere substanțială a indemnizațiilor pe care le primesc membrii consiliului de administrație al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) și ai consiliilor de administrație de la casele teritoriale. Membrii CA al CNAS vor primi lunar o indemnizație de 15% din cea a președintelui CNAS (1%, în prezent), iar cei din consiliile de administrație ale caselor de asigurări vor primi o indemnizație lunară de 10% din salariul funcției de director general al casei de asigurări respective.
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here