Din această lună – Salarii uriaşe pentru Graure, Burlan şi Trotea

321

deschidereDirectorii generali de la Complexul Energetic Turceni, Complexului Energetic Rovinari şi cel al Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia (SNLO) au posibilitatea, la început de an 2011, să revină la salariile uriaşe pe care le-au avut antecesorii lor şi chiar unii dintre ei până în 2009.

Asta deoarece Guvernul nu a emis încă un act normativ prin care indemnizaţiile directorilor generali de la companiile de stat să fie plafonate şi pentru anul în curs, aşa cum a făcut-o pentru 2009 şi 2010. Până la finalul anului trecut, directorul general al SNLO, Daniel Burlan câştiga lunar, brut, doar 67 de milioane de lei vechi, în timp ce Octavian Graure, până în 2009, avea un salariu lunar de aproape 150 de milioane de lei vechi, lunar.

Guvernul Boc face, la început de an, un cadou financiar foarte mare, în special, pentru directorii generali ai companiilor de stat aflate în subordinea Ministerului Economiei. Asta deoarece pentru anul 2011 Guvernul nu a dat niciun act normativ prin care să impună ca şi pentru anul acesta să fie reduse salariile managerilor de la aceste unităţi de stat. Guvernanţii au făcut însă acest lucru în 2009 şi în 2010 când au stabilit să plafoneze, ca urmare a crizei economice, salariile pag 3 1directorilor de companii şi regii de stat. Astfel în urmă cu doi ani, Guvernul stabilea ca aceste salarii să fie reduse până la nivelul celor pe care le încasau secretarii de stat. Salariile s-au redus astfel până la 4800 de lei lunar, asta în condiţiile în care un director general primea în fiecare lună chiar şi câte 20.000 de lei, adică două sute de milioane de lei vechi.

Graure şi Motocu, salarii uriaşe între 2008-2009

Octavian Graure şi Marian Motocu, unul ocupant acum al fotoliului de director general al pag 3 2Complexului Energetic Turceni iar altul fost ocupant al acestei funcţii, sunt doi dintre managerii care au simţit pe propria piele cum este să câştigi un salariu uriaş la stat.

O spun chiar declaraţiile dânşilor de avere, pe care cu mâna lor le-au semnat în 2009. Octavian Graure, explica în acest document că venitul său anual, în perioada ianuarie 2008-ianuarie 2009, numai din salariul de la CE Turceni a fost de 178.660 de lei. La un calcul rapid se demonstrează că lunar, Graure pe atunci şef la Direcţia Financiar-Contabilitate, încasa 14.888,3 lei, adică aproape 150 de milioane de lei vechi lunar.

Nici Motocu nu o ducea mai rău, mai ales că acesta era şi el director al Direcţiei Energie. Potrivit declaraţiei sale de avere, directorul Motocu a încasat anual numai din salariul de la CE Turceni nici mai mult nici mai puţin decât 231.230 de lei. Împărţind suma la 12 luni lucrate rezultă că acesta lua lunar în perioada ianuarie 2008-ianuarie 2009, exact 19.269 de lei, adică aproape 200 de milioane de lei vechi lunar.

Salariile mari sunt pe cale să revină astfel la cele trei entităţi din Gorj, dacă Guvernul nu reglementează rapid acest lucru.

Condescu: “Burlan are un salariu brut, lunar, de 67 de milioane de lei”

Întrebat dacă ştie ceva despre actul normativ care ar trebui să restabilizeze salariile directorilor generali de la entităţile gorjene, sindicalistul Marin Condescu a dat din umeri. “Nu ştiu nimic. Vă spun doar că acum salariul lui Burlan este de 67 de milioane de lei, brut. Ca al meu”, a declarat Condescu.

Menţionăm că Executivul a redus în 2009 drastic şi indemnizaţiile membrilor Consiliilor de Administraţie la 1% din salariul directorilor acestor societăţi. Dacă nu se reglementează situaţia, şi indemnizaţiile celor din CA-uri vor reveni la valoarea celor din 2008.

Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here