Din 25.000 de turişti de la Rânca, 21 de persoane au beneficiat de primul ajutor al salvamontiştilor

491

Un început de an deosebit de aglomerat la Rânca. Pe lângă cele în jur de 6.000 de persoane care au petrecut Revelionul în staţiune, alte câteva mii au urcat la munte în primele zile ale anului. Se estimează că au fost peste 25.000 de turişti în Rânca, în primele zile ale anului. 21 dintre aceştia au suferit accidente, primul ajutor fiindu-le acordat de către salvamontiştii gorjeni.

Aflux de turişti la Rânca, de sărbători. Potrivit estimărilor, în primele zile ale anului au fost peste 25.000 de turişti în staţiunea montană. Cei mai mulţi au urcat la munte în prima zi a anului şi în cea de-a doua, zile în care accesul în staţiune s-a făcut bară la bară.
Ranca2Dat fiind numărul mare al turiştilor, cele 21 de accidentări produse în ultimele zile reprezintă un procent destul de scăzut. „Au fost 21 de cazuri în primele zile ale anului, sub 0,1% dacă este să ne raportăm la cei peste 25.000 de turişti prezenţi la munte. Dintre cazurile mai grave, două persoane au fost transportate la spital cu ambulanţa Salvamont şi restul cu maşinile Serviciului Judeţean de Ambulanţă. Au fost şi persoane care au mers cu propriile maşini la o unitate spitalicească”, a explicat Sabin Cornoiu, directorul Salvamont Gorj.

Accidente pe pârtie şi în cabane
Salvamontiştii gorjeni nu au avut linişte nici în noaptea de Revelion.
La doar 30 de minute după trecerea în noul an, ei au fost solicitaţi să acorde primul ajutor unei tinere care se Ranca, aglomeratieintoxicase cu monoxide de carbon, în cabană. În cursul zilei de 1 ianuarie, alţi zece turişti au avut nevoie de ajutor, unul având o fractură dublă de tibie şi peroneu; acesta a fost trimis la spital cu ambulanţa.
Alte două persoane s-au ales cu fractură de claviculă, mergând la spital cu propriile autoturisme.
Restul cazurilor au fost mai puţin grave, fiind vorba despre entorse, luxaţii şi alte accidente minore.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here