Din 2010, renta viageră va fi înlocuită cu pensionarea timpurie a fermierilor

1297
fermieriRenta viageră va fi înlocuită din 2010 cu măsura 113 din Planul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) “Pensionarea timpurie a fermierilor şi lucrătorilor agricoli”, prin care se vor aloca 72 de milioane de euro. Reprezentanţii Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale afirmă că pensionarea timpurie a fermierilor şi a lucrătorilor agricoli este o măsura complementară Măsurii 112 – Instalarea tinerilor fermieri şi implementarea acesteia se va putea realiza numai după definitivarea cadrului legislativ pentru îmbunătăţirea sistemului de pensii pentru agricultori şi elaborarea sistemului de evidenţă a fermierilor şi muncitorilor agricoli.

Circa 67.000 de rentieri şi-au vizat carnetele în 2009 pentru a primi rentă viageră pentru terenurile arendate sau înstrăinate, după ce în 2008, doar 49.600 de persoane au solicitat renta viageră, aceştia urmând să primească 50.300.000 lei. Potrivit datelor Agenţiei Domeniilor Statului (ADS), suprafaţa totală aferentă celor 67.000 de rentieri este de 260.000 hectare, din care 200.000 hectare au fost arendate, iar 60.000 hectare înstrăinate.

Până în prezent s-au iniţiat plăţi în valoare totală de 50.000.000 lei pentru aproximativ 65.300 de persoane, care au efectuat procedura de vizare până pe data de 7 iunie 2009. Pentru restul de 1.700 de persoane care şi-au vizat carnetul în perioada 08 iunie – 30 iunie 2009, plata se va efectua în următoarea alocare bugetară.
În anul 2008, au fost alocate 31 milioane lei pentru o suprafaţă arendată de 158.000 hectare şi o suprafaţă înstrăinată de 38.000 hectare. Legea privind acordarea rentei viagere prevede că proprietarii care îşi arendează terenul vor primi 50 de euro/ha/an, iar cei care înstrăinează terenul vor beneficia de 100 de euro/ha/an, sume care se adaugă la valoarea arendei sau la preţul de vânzare al pământului, după caz. Nu toţi deţinătorii de pământ pot beneficia de prevederile acestei legi. Prima condiţie este ca persoana care vinde terenul sau îl dă în folosinţă să aibă cel puţin 62 de ani. MAPDR a demarat programul renta viageră cu scopul de a concentra suprafeţele agricole în exploataţii eficiente, măsură impusă de necesitatea compatibilizării agriculturii româneşti cu cea din ţările membre ale Uniunii Europene
Irina Picioruşi

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.