Într-un discurs ţinut la Sofia, celebrul prozator Mario Vargas Llosa, Laureat al Premiului Nobel pentru literatură, parcă în anul 2010, deşi îl merita mai de mult, povestea despre un eseu al domniei sale apărut şi în limba bulgară despre denaturarea democraţiei. În toată lumea şi cu exemple de peste tot, Vargas Llosa nu pregeta să critice politica mondială şi actualele cursuri ale ei.
Pe undeva, vorbesc fără să am textul discursului său în faţa ochilor, deplângea şi faptul că dacă părinţii nu citesc, în mod sigur nici copiii nu vor avea o asemenea deprindere. Şi cu cât nivelul intelectual al societăţii moderne scade, cu atât bulversarea capătă caracter de generalitate. Şi democraţia o ia razna.
Întâmplător sau nu, gândul ne duce la criza din societatea noastră de azi. De vreo 23 de ani încoace, câte zece au fost cu preşedinţii Ion Iliescu şi Traian Băsescu. Dacă Ion Iliescu a fost şi este încă un politician de înaltă clasă – cu toate minusurile sale, unele inerente începuturilor unei firave democraţii şi creării multipartitismului -, nu acelaşi lucru se poate afirma când trecem la urmaşul său. La urma urmei, tot un FSN-ist. Degeaba s-a răţoit el la trecuta dictatură – cea comunistă. Pe care-a şi dezavuat-o public. Fără a se fi debarasat de ea. Şi amândoi preşedinţii în discuţie s-au bazat pe serviciile secrete sau informaţionale, cum vreţi să le ziceţi.
Culmea este că nici în anul de graţie 2013 n-am scăpat de interceptări şi de ascultări. Oricât l-am dezavua pe senatorul Sorin Roşca Stănescu, între altele şi gazetar, nu putem să nu-i luăm în seamă nişte comentarii de pe o reţea de socializare. El lua în discuţie nişte interceptări apărute în presă, preluate de „pe surse”, de la un conclav al conducerii PNL. Cu judecarea tuturor variantelor posibile, în care serviciile de informaţii nu erau excluse. Mai apoi, discuta şi analiza o întâlnire avută în biroul Preşedintelui Senatului, Crin Antonescu, la care au participat şi mai puţini oameni. Cu toţii oameni politici şi aflaţi, nu-i aşa, în biroul celui de-al doilea om în stat – Preşedintele Senatului. Datorită numărului mic de personalităţi prezente acolo, dar mai ales a importanţei lor în stat – cel puţin în momentul de faţă – nu-i greu de presupus că în Românie Regimului Băsescu se ascultă într-o veselie. Ce-ar mai fi de spus? Multe. Cu rost sau fără vreun rost imediat. Ceea ce se petrece la noi în anul – neelectoral, desigur – 2013 ne arată că România nu-i pe calea cea bună. Dacă în Statele Unite ale Americii se petrec, şi se petrec, ascultări nu înseamnă că nu se iau măsuri. Congresul SUA intervine şi, de cele mai multe ori, chiar se iau măsuri draconice. Doar democraţia americană a izbutit să dea jos un preşedinte, în urma afacerii Wattergate.
Numai că, pe la noi, comisii parlamentare de control al SRI, d-o pildă, nu-şi prea fac treaba.
Ion Predoşanu
