Dictatura Băsescu-PD-L

604

basescu-discurs-bogdan-maranRomânia traversează o profundă criză economică şi politică, vina aparţinând conducătorilor, dar şi acelora ce i-au ajutat să se instaleze pe scaunele puterii. De aici, deţinând pâinea şi cuţitul, aveau să se

înfulece cu lăcomie din agoniseala mai multor generaţii de români, amanetând de acum şi viitorul celor ce vor veni după noi, transfigurat deja într-un coşmar al sărăciei şi umilinţei pentru foarte mulţi ani de aici încolo. Cât despre speranţe, altele decât cele deşarte, nici nu poate fi vorba, stând mai degrabă pe un butoi cu pulbere şi fitilul aprins, gata să facă explozie, pe fondul recesiunii economice care pur şi simplu striveşte România.

Și, din păcate, românii şi-au pierdut simţul realităţii, acceptând la nesfârşit ipocrizia şi minciuna celor ce cerşesc voturi, după cum instituţiile statului, sub presiunea unor interese politice, au intrat într-un proces de disoluţie legislativă, creând culoar favorabil celor angrenaţi într-o luptă oarbă pentru frâiele puterii. Surprinzător, ierarhii BOR în loc să se implice pentru potolirea spiritelor răului şi să militeze pentru unitatea neamului românesc, au intrat într-un parteneriat dubios cu actuala Putere, născută dintr-un partid fără ideologie şi principii, dar care reuneşte grupuri de indivizi ce manevrează interese oculte. Ele acţionează într-un dispreţ toal faţă de lege, dar pentru a pune cizma pe grumazul românilor, clamează în stil populist, legionar aburind minţile prostimii iar pe de altă parte, se manifestă cu aroganţă şi trufie, vizavi de ceea ce înseamnă statul de drept, ghişeftuind banul public şi ce a mai rămas din muribunda noastră economie. Şi tot din vina lor, România nu trăieşte nici o zi fără criză politică, solicitându-se adesea Curţii Constituţionale a fi arbitru între talibanii portocalii şi majoritatea aflată în opoziţie. Au şi modelul tătucului, care pe toată perioada mandatului a fost sămânţa de scandal, terfelind în fel şi chip Constituţia, instituţiile statului, guvernele în exerciţiu, liderii politici şi de poinie, etc. Mai mult, mincinos şi iresponsabil, acest personaj a călcat în picioare încrederea şi demnitatea românilor, folosindu-se de orice fel de mijloace, inclusiv şantaj, ameninţări şi manipulare a opiniei publice pentru a se menţine la putere. Iar consecinţele sunt înfricoşătoare, mai ales că, prin stilul lui dictatorial, Preşedintele refuză cu o încăpăţânare diabolică calea dialogului constructiv, ultima dovadă fiind respingerea ofertei majorităţii parlamentare, referitoare la desemnarea primului ministru cu formarea unui guvern de tehnocraţi, într-un moment extrem de dificil pentru România.
În schimb, T.Băsescu face jocul clientelei sale politice, cu interese de tip mafiot aruncându-ne în haos, de la el în jos PD-L declanşând jihadul în teritoriu, chiar şi după demiterea guvernului Boc de către Parlament. Nici Gorjul nu face excepţie, de vreme ce Manţog şi clica lui au trecut abuziv şi în forţă la epurări masive, nu doar la nivelul conducerilor de instituţii deconcentrate, ci şi în rândul specialiştilor neînregimentaţi politic, dar care refuză a subscrie adeziunii portocalii. Aveau să fie repuşi pe funcţii trepăduşii lor de la partid, unii cu dosare penale, alţii cu o slabă pregătire şi de o moralitate îndoielnică, mai cu seamă că actul managerial presupune a stăpâni arta dialogului şi comunicării cu oamenii, ştiind a împleti prestanţa etică şi profesională cu exigenţa, performanţa, corectitudinea şi bunul simţ. Şi atunci cum să meargă bine lucrurile politizând până şi locurile de muncă ale specialiştilor, de dragul răzbunării şi pentru a-şi servi clientela, adeseori în incompatibilitate cu profilul şi responsabilitatea funcţiei ocupate?
Or, în viziunea PDL se lucrează după zicala că ,,dacă trăieşti în casă cu lupul, faci şi urli ca lupul”, ceea ce s-a şi întâmplat în cazul găştii portocalii de Gorj, cu negru în cerul gurii. Numai că, de la prefect şi până jos la ultimul inspectoraş nu prea le găseşti coerenţa raţiunii şi exerciţiul vorbirii, cu atât mai mult competenţele necesare managementului de serviciu. Mai mult, unii dintre ei, înainte de a deschide gura pe la posturile RTV locale, ar fi bine să înveţe gramatica limbii române şi să facă multe exerciţii pentru o vorbire corectă. Nu de alta dar, se vede treaba că dincolo de inconsecvenţa opiniilor şi deciziilor, stau prost cu exprimarea, batjocorind limba maternă. Chiar se simte că, în şcoală au fost nişte ratangii, iar acuma profitori pentru că e vremea şmecherilor şi tupeiştilor ce-şi fac mendrele pe faţă, în schimb sunt iresponsabili şi cu pălăria prea mare pentru scaunele ocupate, incapabili a rezolva problemele oamenilor şi cele de interes naţional. Este cu atât mai grav cu cât astfel de indivizi au şi o părere foarte bună despre ei, aruncând lătura în altă parte, în realitate pierzându-şi în ridicol orice urmă de raţiune, bun simţ şi din păcate, ipocrizia şi prostia lor alimentează neşansa fericirii altora.
Dar poate că bunul Dumnezeu ne va limpezi minţile şi ne va lumina calea, eliberându-ne foarte curând de povara urii, vrajbei şi dezbinării ce macină fiinţa neamului, iar România îşi va recăpăta normalitatea şi liniştea şi de ce nu speranţa într-un destin mai bun în viaţa oamenilor. Cu o condiţie, să punem urgent în fruntea treburilor ţării personalităţi care prin activitatea lor sfinţesc nu doar funcţiile de demnitari publici, dar şi o altfel de abordare a face politică, în slujba cetăţeanului şi interesului naţional.
Vasile Irod

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.