Dian strânge bani pentru PNL Gorj

426

dian rugaPreşedintele PNL Gorj, Dian Popescu, adună bani de la membrii partidului care au uitat să îşi plătească cotizaţiile la organizaţie. Liderul PNL a dat astfel ordin ca rău-platnicilor să li se transmită al domiciliu scrisori de avertizare care să le amintească celor cu datorii că trebuie să mai treacă pe la partid să îşi plătească statutul de liberali.

 

Numeroase astfel de scrisori au ajuns prin intermediul poştei la liberalii din judeţ, care au trebuit să se conformeze cererii de la judeţ. Cine nu a făcut asta în termenul impus în mesajul transmis pot să îşi ia adio de la statutul de membru al PNL, tocmai acum când partidul se blindează pentru alegerile locale. “Le-am transmis scrisori, o dată, ca să le transmitem că potrivit statutului modificat a crescut cotizaţia la 1,5 lei pe lună, şi în al doilea rând că cei care nu au cotizaţia plătită trei luni, conform aceluiaşi statut, sunt puşi în discuţie pentru excludere. Am făcut ceea ce face orice partid în astfel de situaţii”, a declarat Dian Popescu. Şeful PNL Gorj a luat această măsură, cu siguranţă, deoarece o parte din membrii au uitat că organizaţia are nevoie de fonduri pentru campania electorală viitoare dar şi de faptul că sondajul USL se plăteşte.

Anamaria Stoica

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here