Dian rămâne-n PNL-ul gol

508

Şeful PNL Gorj, Dian Popescu, nu va mai avea, în curând ce să mai conducă, organizaţia în fruntea căreia s-a instalat cu ajutorul multor dintre liberali care nu-i mai sunt fideli subţiindu-se în ultima săptămână. Semnalul că barca PNL se scufundă l-a dat Ion Cupă, deputatul care nu percuta la jocurile lui Dian fiind primul care a plecat spre construcţia politică a lui Călin Popescu Tăriceanu. Acesta a fost urmat miercuri de Radu Angheloiu, fostul vice fiind dat la o parte de mult din conducere de către Dian Popescu, şi de Matei Nădrag, cel din urmă sătul de şuturile primite de la cel pe care l-a crezut prieten de nădejde. Vor fi urmaţi şi de alţi nemulţumiţi, valul de demisii putând impune organizaţiei centrale, mai precis noului preşedinte Klaus Iohannis, luarea unor măsuri cu conducerea liberală de la Gorj.

Nici rezultatele slabe de la europarlamentare, nici promisiunea încălcată că îşi va da demisia după scrutin şi nici măcar ultimele plecări ale liberalilor din PNL Gorj nu îl determină deloc pe Dian Popescu să ia măcar în calcul să renunţe la funcţia de preşedinte al organizaţiei liberale. De altfel, Dian ţine cu dinţii de funcţie la fel ca şi aghiotanta sa Mădălina Ciolocoi, care se visa vicepreşedinte al Consiliului Judeţean pe viaţă, chiar dacă vede că sub el structura politică nu mai are stâlpi de susţinere.

A plecat Matei, plecă şi Angheloiu
După Ion Cupă, cel care va conduce de altfel Partidul Liberal Reformator al lui Tăriceanu, la Gorj, miercuri şi-a luat adio de la PNL şi fostul vicepreşedinte Radu Angheloiu. Acesta s-a arătat dezamăgit de tot ce s-a întâmplat în partid după europarlamentare şi a arătat că este interesat de partidul lui Tăriceanu. ,,Am să reflectez şi asupra posibilităţii de a mă alătura iniţiativei lui Călin Popescu-Tăriceanu, în momentul de faţă cert este că nu mă mai regăsesc în PNL aşa cum este el în momentul de faţă. Având în vedere faptul că au optat la nivel de congres către Partidul Popular European, nici nu cred că mai e un partid de factură liberală, iar eu am fost, sunt şi voi rămâne un adept al acestui curent politic”, a afirmat Radu Angheloiu.
De altfel, de câteva zile se auzise în mediul politic gorjean că Ion Cupă va fi preşedintele PLR Gorj în timp ce Angheloiu îl va ajuta din umbră în noua formaţiune politică. Se pare însă că Angheloiu a înţeles că fostul PNL nu mai are legătură cu noul PNL condus la Gorj de Dian Popescu şi la nivel naţional, de Klaus Iohannis, şi a plecat, prin demisie, din formaţiunea politică pe care a şi condus-o în calitate de preşedinte.
Matei Nădrag nu li se va alătura lui Cupă şi Angheloiu în noul partid, deşi plecarea sa din PNL Gorj săptămâna aceasta pare că are legătură cu exodul liberalilor spre PLR.

Marcel Romanescu, viitor preşedinte al PNL Gorj
Cele întâmplate în PNL Gorj, sub Dian Popescu, scad drastic şansele senatorului cu dosar penal de a mai prinde un mandat în fruntea organizaţiei pe care el în loc să o consolideze a slăbit-o.
Şansa maximă o are, în atare condiţii, Marcel Romanescu, care poate prelua, fără emoţii, preşedinţia PNL Gorj, poate revigora filiala judeţeană şi poate oferi un candidat redutabil PNL-ului la Primăria Târgu-Jiu.
Anamaria  Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here