Deplasarea grupului extins a liberalilor gorjeni la Bucureşti s-a făcut fără probleme şi incidente, cei 320 de membrii PNL Gorj plecând ieri dimineaţă din Târgu-Jiu cu trei autocare, şase microbuze şi douăzeci de autoturisme. Efortul financiar a fost suportat de membrii BPJ-ului PNL Gorj, după cum declară preşedintele organizaţiei, Dian Popescu.
“Atmosferă incendiară în Bucureşti, am protestat paşnic”, declara Dian Popescu, la scurt timp după ce grupul numeros al liberalilor gorjeni a părăsit capitala pentru a reveni acasă. Dian s-a declarat mulţumit de felul în care s-a desfăşurat totul, de căldura mulţimii şi de prezenţa în piaţă a liderilor USL. “Toţi trei liderii USL au fost primiţi călduros de mulţimea aflată în piaţă. Mă bucur că mitingul nu a degenerat şi nu s-au declarat incidente”, a susţinut liberalul-şef.
Primarii PNL, învoiţi
Dian susţine că deplasarea la Bucureşti a fost suportată din buzunarul membrilor Biroului Permanent Judeţean al PNL Gorj. Aceştia au plătit transportul şi hrana persoanelor plecate ieri de la Gorj. În ce priveşte primarii liberali care au absentat de la miting, Dian susţine că i-a învoit pe trei dintre aceştia. “Trei primari de-ai noştri au lipsit de la miting, primul din Polovragi a avut probleme, ca şi primarul din Ciuperceni şi Scoarţa. Toţi s-au învoit”, a completat şeful PNL Gorj. Din delegaţia liberală a făcut parte şi primarul PSD al comunei Slivileşti, Sorin Bucurescu.
A.STOICA