Dian Popescu: “Nu voi abdica de la USL Total”

415

dianŞeful PNL Gorj Dian Popescu le-a transmis, joi, un nou mesaj conservatorilor, anunţându-i că nu va renunţa la USL Total nici în ruptul capului. Acesta a menţionat că dacă conservatorii vor merge singuri într-o localitate, ei vor candida singuri în toate localităţile judeţului.

Ameninţarea voalată a lui Popescu pentru şeful PC, Ilie Petrescu, nu include candidatura la comun pentru Consiliul Judeţean şi Primăria Târgu-Jiu.

Conservatorii sunt invitaţi, din nou, să se răzgândească şi să accepte USL-ul Total. Dian Popescu, co-preşedintele USL Gorj, a anunţat astfel că le mai dă o şansă oamenilor lui Petrescu să accepte USL-ul Total, în caz contrar se vor separa. Dacă PSD-ul acceptă însă ca PC-ul să meargă separat nu are nicio problemă. “Nu voi abdica de la USL Total, dacă PC-ul pune candidat într-o localitate merge separat”, a declarat Dian Popescu. Liberalul Dian a menţionat, de asemenea, că PNL Gorj a semnat protocolul cu Partidul Conservator nu cu “Partidul lui Petrescu”. În ciuda declaraţiilor făcute de Dian Popescu, Ilie Petrescu nu este prea afectat. Acesta a anunţă că îşi pregăteşte proprii candidaţi la alegerile locale, şi pare mulţumit că nu mai participă la şedinţele comune ale USL Gorj.

A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here