Dian Popescu: “Biroul Politic al PNL mi-a cerut să opresc semnarea protocoalelor”

875

dianŞeful PNL Gorj, Dian Popescu, şi-a motivat joi gestul făcut săptămâna trecută, şi menţinut în prezent, privind stoparea semnării protocoalelor USL la nivelul judeţului. Dian a precizat astfel că decizia privind oprirea semnării protocoalelor locale ar fi aparţinut chiar Biroului Politic al PNL Gorj care a percutat astfel ca urmare a unor declaraţii făcute în mass-media de către membrii ai PSD Gorj.

“Biroul Politic al PNL mi-a cerut să opresc semnarea protocoalelor, să opresc colaborarea ca urmare a acestor declaraţii”, a explicat şeful organizaţiei liberale gorjene, care a subliniat faptul că raportul 33 la 37 a fost discutat în interiorul USL Gorj, deşi pesediştii nu ar recunoaşte asta. Liberalul a precizat însă că această ruptură apărută în USL Gorj nu va ajunge la centrul Uniunii, deşi a dat un ultimatum PSD-ului pentru săptămâna viitoare privind întrunirea într-o şedinţă pentru clarificarea problemelor apărute acum. În Gorj, potrivit lui Dian Popescu, mai trebuie semnate peste 60 de protocoale locale.

Anamaria Stoica

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here