Localnicii din Peştişani l-au deposedat pe şeful PNL Gorj, Dian Popescu, de o parte însemnată din cărămizile cumpărate anul acesta pentru construirea unei mici părţi din “Pavel Arena”, baza sportivă, pusă pe tavă firmei liberalului în decembrie 2008, dar nefinalizată nici până în prezent. Asta după ce Consiliul Local Peştişani i-a mai acordat copreşedintelui ACL Gorj, Dian Popescu, în decembrie anul trecut, suma de 60.000 de lei pentru cumpărarea acestor materiale. Pentru că patronul firmei nu mai are bani nici măcar pentru a asigura paza materialelor de la investiţia aflată în plin câmp, o cantitate însemnată de cărămidă, cumpărată cu banii publici, a dispărut, în ultimele luni, de la baza sportivă. Lui Dian Popescu îi pasă însă mai puţin de pierderea materială reputată în cauză, deoarece pentru acest obiectiv, astăzi, îşi aşteaptă de la Curtea de Apel Craiova, o primă sentinţă în dosarul de corupţie pentru care a fost trimis în judecată.
Dian Popescu primea în decembrie 2008 de la primarul comunei Peştişani, coleg cu el de partid, lucrarea privind baza sportivă multifuncţională din Frânceşti, investiţie intitulată sugestiv de către localnici drept “Pavel Arena”, după numele edilului comunei. 180.000 de lei au intrat, la scurt timp, după oferirea lucrării SC Maserati Construct SRL, asta deşi investiţia plasată, cu intenţie, firmei lui Dian Popescu urma să-i bage acestuia în buzunar 628.000 de lei. La licitaţia şmenuită participă doar firma lui Dian, care şi câştigă lucrarea, primarul Pavel urmând astfel, după cum s-a reclamat, să-şi plătească datoriile din campanie către şeful de partid. De altfel, 525.000 de lei ar fi venit pentru investiţie de la bugetul de stat, iar 103.000 lei de la bugetul localităţii Peştişani. Pe 24 decembrie 2008 se încheie contractul cu Maserati, iar pe 30 decembrie, primăria îi virează lui Dian în cont primii 4000 de lei pentru proiectarea “Pavel Arena”. Lucrarea începută astfel trebuia să se finalizeze în decembrie 2009, dar până în prezent nici măcar jumătate din investiţie nu este gata, şi vorbim de 5 ani în plus faţă de termenul iniţial de finalizare a lucrării. La un an după, mai exact pe 19 decembrie 2009, Dian mai primeşte 150.000 de lei de la colegul de partid, Florin Pavel dându-i aceşti bani liberalului-şef fără ca acesta sau firma Maserati să presteze ceva din proiectul câştigat pe 24 decembrie 2008. Materialele, cumpărate de Dian din banii astfel primiţi de la Pavel, se duc pe achiziţionarea fictivă a unor materiale de construcţii, iar Curtea de Conturi constată că bugetul de stat a fost prejudiciat cu această sumă. Abia la trei ani însă după ce Dian a primit banii, Maserati s-a apucat să toarne fundaţia la această investiţie.
Bani în decembrie, pentru noi materiale
După ce anchetatorii îl trimit pe Pavel dar şi pe fraţii Popescu în judecată pentru şmenuielile cu bani publici din Peştişani, Consiliul Local cedează la insistenţele Maserati şi din dorinţa de a ajuta ca lucrarea să se finalizeze îl mai sponosorizează pe Dian cu 60.000 de lei. Asta în decembrie, banii astfel căpătaţi fiind investiţi în cărămizi, necesare pentru continuarea lucrărilor la acest edificiu. Mai exact, Maserati cumpără vreo 50 de mc de cărămidă, depozitată în incinta clădirii parţial ridicată la Frânceşti.
În ultimele luni, în lipsa pazei, cărămida lui Dian dispare periodic în cantităţi mici. Ajunge astfel, ca în prezent, din 50 de mc de cărămidă, Dian mai deţine în incinta “Pavel Arena”, doar 15 mc. Cantitatea ar putea dispărea în totalitate, obiectivul dar şi materialele fiind lipsite de pază şi lângă un drum intens circulat.
Dian şi Pavel, azi, în faţa completului
Cărămizile lipsă sunt însă ultima problemă a lui Dian şi a lui Florin Pavel, ambii aşteptându-şi azi prima sentinţă în dosarul aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Nu sunt însă singurii cărora nu le mai pasă de campania electorală, în Peştişani campania PNL-PDL fiind ineficientă şi invizibilă, în timp ce senatorul Dian face campanie doar în conferinţele de presă de la sediul ACL Gorj.
Anamaria Stoica
Principalul escrcoc la aceasta lucrare este Floarea Dan care incasat peste 80 miliarde lei si nu a facut nimic la Pestisani .Avea relatii la guvern escrocul si credea ca nu il prinde nimeni dar organele de cercetare si-au facut datoria fata de acest escroc care a inselat si a bagat oameni nevinovati la puscarie acum sa se duca si el ca nu mai merg relatiile .E obisnuit acolo caci a mai facut 2 ani pentru luare de mita in 1992 cu executare.La puscarie sa te duci escrocule ca ai bagat si tu destui nevinovati.
Sunteti in urma , poza e veche , la acest moment mai exista doar cateva sparturi de caramida si ceva urme de nisip si criblura . Restul a luat calea spre curtea unui instalator de la Serviciul Public al Primariei .