Dialoguri culturale între vecini – Expoziţia de artă fotografică “Acasă la Brâncuşi”, în Deva

142

Ca un răspuns la expoziţia realizată de artiştii plastici hunedoreni, pe simezele de la Muzeul Judeţean Gorj, organizată de Centrul Judeţean pentru Conservarea Culturii Tradiţionale Gorj, la Galeriile UAP din Deva s-a desfăşurat vernisajul expoziţiei “Acasă la Brâncuşi”, cuprinzând 40 de lucrări ale artistului fotograf gorjean Teodor Dădălau, alături de

acestea regăsindu-se creaţii ale cunoscuţilor publicului târgujian, artiştii Luis Guermond, din Franţa, Tira Marinel din Craiova şi Torino Bocaniciu din Deva, cel care este de altfel şi protagonist al expoziţiei deschise la Târgu Jiu sub genericul „Vecinii”. Evenimentul expoziţional a fost organizat de Primăria şi Consiliul Local Deva, Filiala Deva a UAP România şi CJCPCT Gorj.

Bunele relaţii dintre vecinii gorjeni şi hunedoreni vor continua pe acest plan al culturii, după această expoziţie da la Deva, un grup de artişti plastici din Gorj vor expune la Galeriile UAP Deva începând cu 15 martie, iar în luna mai a acestui an pe aceleaşi simeze îşi vor găsi locul creaţiile artistului plastic Florin Isuf.
Viorel Surdoiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here