-M.S.B. Domnule profesor Vasile Gogonea, aş dori să discutăm, de această dată, despre România «eşuată» în educaţia cea de toate zilele, pentru că eu, ca dascăl cu atâţia ani la catedră, dar, şi la conducerea unei unităţi de învăţământ, doresc să înţeleg mai bine ceea ce se petrece, astăzi, în şcoala românescă!
-V.G. Domnule director, ca de fiecare dată, ceea ce îmi propuneţi este ca o provocare seducătoare, dar, şi ca un prilej de a spune că elevul din şcoala de astăzi, nu ştim prea bine dacă are cunoștințele și aptitudinile necesare pentru a folosi sustenabil resursele existente în viața personală și în societate în general. De la Spiru Haret citire., şcoala trebuie să dezvolte în rândul elevilor înțelegerea faptului că învățarea va face parte permanent din viața lor de adulți, creează și consolidează comportamente de învățare pe tot parcursul vieții, adică, acele atitudini, aptitudini şi abilități, chiar moduri de gândire care să-i ajute să se dezvolte continuu, în pas cu societatea în care trăiesc. Un alt aspect priveşte şcoala în sprijinul familiei și al comunității, pentru că rolul fundamental în educarea copiilor îl are familia, ca microunivers al societății, și comunitatea locală, ca univers median față de societate în ansamblul său. Astăzi, serviciul public de educație nu este organizat și structurat pentru a sprijini și orienta familia în acest rol, într-un mod profesionist și în spiritul cooperării și al încrederii, care să asigure că obiectivele parcursului școlar obligatoriu sunt atinse în interesul superior al copilului și în contextul nevoilor speciale ale acestuia.
-M.S.B. Totodată, şcoala, putem spune că nu mai organizează activități extracurriculare pentru întreaga familie, atât în scopul dezvoltării competențelor părinților în domeniul organizării vieții de familie, cât și în scopul încurajării părinților de a se integra sau reintegra în procesul de învățare pe tot parcursul vieții, mai ales că se apropie sărbătorile de iarnă, iar bucuria copiilor este mare! Cred că pentru susținerea stării de bine în familie, școala trebuie să asigure timpi distincți pentru învățarea în variate forme în mediul școlar, garantând că timpul din afara orelor petrecute la școală poate să fie dedicat în mod expres vieții în familie. Nu văd nicăieri dacă şcoala asigură contextul pentru sprijin socio-educațional pentru toți copiii, în funcție de nevoile lor, devenind un mediu incluziv și care susține egalitatea de șanse. În acest scop, școala ar trebui să coopereze cu alte instituții abilitate ale statului, cu organizații de caritate și cu reprezentanți ai societății civile și ai sectorului economic, ca să putem vorbi despre şcoala în serviciul societății! Consider că şcoala este un serviciu public de educație pentru societate, și are un rol esențial în creșterea capitalului uman și social. Deci, şcoala sprijină comunitatea și familia în educarea viitorilor adulți și pentru integrarea lor în societate!
-V.G. Probabil, vă gândiţi la faptul că şcoala trebuie să contribuie direct, prin pregătirea profesională, la dezvoltarea economică și să pregătească cetățenii României să trăiască împreună şi alături de alții, să creeze, să gândească, să inoveze și să participe la viața societății? Haideţi să vedem, cum şcoala încurajează și susține, prin activitatea sa de educație și formare, progresul cultural și social, caracterizat prin antreprenoriat, invenții, design, reînnoire, interacțiunea dintre știință și artă, prin încurajarea curiozității și creativității copiilor, prin învățare continuă si eficientă, prin flexibilitate în raport cu schimbările rapide în contexte sociale. Domnule director, educația viitorului în România se construiește pe aceste principii și pe pilonii culturii noastre naționale și europene! De aceea, responsabilitatea pentru succesul serviciului public de educație îl are familia, ca primul educator! Părinții sunt primii profesori și au un rol cheie în modelarea personalității copiilor, deci, este esențial ca familia să-și iubească copiii într-un mod responsabil și să le asigure o creștere sănătoasă, pentru că succesul școlar al copiilor este asociat îndeaproape modului în care aceștia sunt tratați acasă.
– M.S.B. Domnule profesor, Vasile Gogonea, văd că sunteţi cam grăbit, de aceea, doresc să concluzionez asupra faptului că părinții au datoria morală să inspire copiilor dorința de a învața și încrederea în rolul educației, iar, un echilibru între educația acasă și educația în școală este cheia succesului învățării. De aceea, rolul părinților nu se limitează doar la educația acasă, ci presupune implicarea lor activă în viața școlii! Profesorul este garantul educației de calitate, în sensul larg de dascăl la orice nivel de învățare, deci, un profesionist în domeniul său, competent în materie de disciplină predată, de pedagogie și psiho-pedagogie iar, acest lucru nu se mai realizează cu dascăli corigenţi la examenul de titularizare! Omul de la catedră trebuie să cunoască ultimele evoluții și descoperiri în disciplina predată și în domeniul pedagogiei, să-şi actualizeze constant competențele în aceste domenii, să-şi modifice practicile prin adoptarea celor mai relevante metode de facilitare a învățării. În același timp, dascălul personalizează educația și se instruiește în folosirea tehnologiilor de predare. El creează contexte de învățare care răspund particularităților fiecărui elev, astfel încât să permită acestuia să-și construiască identitatea și să-și dezvolte competențele în cel mai eficient mod posibil. Profesorul se asigură că învățarea se produce preponderent în școală și depune toate eforturile pentru ca elevii să nu fie supraîncărcați cu activități de învățare în afara școlii. Scopul principal al tuturor activităților profesorului este să sprijine creșterea, dezvoltarea și succesul fiecărui elev. Pentru aceasta, profesorul folosește instrumentele evaluării narative și numerice, în principal în scop formativ, pentru a evidenția progresele individuale ale elevilor, pentru a-i sprijini în atingerea obiectivelor de învățare și pentru a-şi modifica propriile practici în a răspunde mai bine modului în care elevul învață. Profesorul folosește, în principal, funcția pedagogică a evaluării, prin care dirijează învățarea fiecărui elev într-o direcție rodnică, și evită imperios folosirea instrumentelor de evaluare în moduri care pot provoca uneori stresul, anxietatea, demotivarea, abandonul sau denigrarea personală. Performanța profesorului se măsoară prin impactul atins la nivelul fiecărui elev în implementarea obiectivelor sistemului de învățământ, iar, instrumentul principal de măsurare, asigurare și îmbunătățire a performantei este autoevaluarea, însoțită de datele de impact colectate pe termen lung! În concluzie, apostolul educațional este model de inovare și de performanță! (VA URMA)
Profesor Mircea Sorin BĂDESCU,
Strâmba-Jiu, Turceni
