Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Gorj desfășoară până pe data de 12 iunie 2024 o campanie de recrutare și identificare de persoane care doresc să devină asistenți maternali profesioniști.
Asistentul maternal profesionist este persoana fizică, atestată în condițiile legii, care asigură prin activitatea pe care o desfășoară la domiciliul său, creșterea, îngrijirea și educarea, necesare dezvoltării armonioase a copiilor pe care îi primește în plasament. Pot fi atestate ca asistent maternal profesionist persoanele care îndeplinesc următoarele condiții: au capacitate deplină de exerciţiu; prin comportamentul lor în societate, starea sănătăţii şi profilul lor psihologic, prezintă garanţii pentru îndeplinirea corectă a obligaţiilor care revin unui părinte, referitoare la creşterea, îngrijirea şi educarea copiilor săi; au în folosinţă o locuinţă care acoperă necesităţile de preparare a hranei, igienă, educaţie şi odihnă ale utilizatorilor săi, inclusiv cele ale copiilor care urmează a fi primiţi în plasament sau în încredinţare (bucătărie și baie funcționale, număr de camere suficiente pentru asigurarea intimității tuturor celor care locuiesc în ea, inclusiv pentru copiii care vor fi primiți în plasament); au studii medii (12 clase absolvite cu sau fără diplomă de bacalaureat); urmează cursurile de formare profesională organizate la sediul instituției de către specialiștii Serviciului pentru copilul aflat în plasament la asistent maternal profesionist din cadrul DGASPC Gorj. ,,Am dat startul acestei noi campanii de recrutare a asistenților maternali profesioniști pe data de 15 mai. Din păcate, deși mai sunt doar câteva zile și se va încheia campania, avem un singur dosar depus”, a declarat Minodora Sucea, purtătorul de cuvânt al DGASPC Gorj. Nu poate fi asistent maternal profesionist: persoana care a suferit o condamnare prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, pentru săvârșirea cu intenție a unei infracțiuni; părintele decăzut din drepturile părintești sau cel al cărui copil a fost declarat abandonat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă; persoana sau un alt membru al familiei care suferă de boli cronice transmisibile sau care suferă de boli cronice, certificate de medicul de familie, care ar putea pune în pericol starea de sănatăte a copilului. Persoanele care desfășoară o activitate salarizată pot deveni asistenți maternali profesioniști numai cu condiția încetării contractului individual de muncă pe baza căruia își desfășoară respectiva activitate salarizată. Cererile se primesc la sediul DGASPC Gorj din Târgu Jiu, la Serviciul pentru copilul aflat în plasament la asistent maternal profesionist – camera 42.
Izabella Molnar