Dezvoltarea psihosomatică a preşcolarilor gorjeni, evaluată în 11 centre

343

isj gorjInspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Gorj a stabilit centrele în care vor fi evaluaţi copiii care intră de anul viitor în clasa pregătitoare sau în clasa I. Evaluarea psihosomatică a copiilor se va face în perioada 20 – 29 februarie 2012, părinţii fiind aşteptaţi să se prezinte împreună cu preşcolarii la unul dintre cele 11 centre care oferă servicii de acest gen din judeţ, urmând ca rezultatul evaluării să fie comunicat în scris părintelui care a solicitat evaluarea.

Potrivit Calendarului înscrierii în clasa pregătitoare şi în clasa I pentru anul şcolar 2012-2013, perioada de evaluare a dezvoltării psihosomatice a copiilor este 20-29 februarie 2012. Părinţii se pot programa, pentru realizarea evaluării psihosomatice a copiilor, la numărul de telefon al unităţii de învăţământ unde doresc să fie evaluaţi, în intervalul orar 9:00 – 17:00.

Stabilirea clasei

Stabilirea clasei în care va fi înscris copilul se face în funcţie de vârsta celui mic, de participarea sau neparticiparea anterioară a acestuia la educaţia preşcolară, de dezvoltarea psihosomatică a copilului şi de opţiunea părinţilor. Conform legii, copiii care împlinesc 7 ani până la data de 31 august 2012 inclusiv vor fi înscrişi în clasa I, cei care împlinesc 6 ani până la aceeaşi dată inclusiv vor fi înscrişi în clasa pregătitoare. Aceştia din urmă, însă, pot fi înscrişi în clasa I, la solicitarea scrisă a părinţilor, dacă în acest an şcolar sunt în grupa mare sau pregătitoare de la grădiniţă sau dacă evaluarea dezvoltării psihosomatice atestă pregătirea copilului pentru parcurgerea cu succes a clasei I. În cazul în care rezultatul evaluării arată că dezvoltarea psihosomatică nu permite parcurgerea clasei I, copiii vor fi înscrişi în clasa pregătitoare la şcoală. Totodată, legea mai prevede că părinţii ai căror copii împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2012 inclusiv pot să-i înscrie pe cei mici în învăţământul primar în clasa zero, dacă evaluarea dezvoltării psihosomatice a acestora atestă pregătirea copiilor pentru parcurgerea cu succes a clasei pregătitoare. În cazul în care evaluarea arată că micuţul nu este suficient dezvoltat pentru clasa zero sau părintele nu-şi doreşte să-l înscrie la clasa zero, copiii vor merge mai departe la grădiniţă, în grupa mare.

Evaluarea, doar la cererea părinţilor

Evaluarea psihosomatică a copiilor va fi coordonată de Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională (CJRAE), în perioada prevăzută de calendarul înscrierii în clasa pregătitoare şi în clasa I, adică în intervalul 20-29 februarie. Potrivit legii, „rezultatul evaluării dezvoltării psihosomatice a copilului este comunicat, în scris, părintelui care a solicitat evaluarea. Rezultatul evaluării nu poate fi contestat”. Acesta va fi înscris într-un proces-verbal, semnat de specialiştii care au efectuat evaluarea, procesul-verbal urmând să fie transmis comisiei judeţene. În baza acestui document, comisia judeţeană va stabili nivelul de clasă – clasa pregătitoare, respectiv clasa I – la care vor fi înscrişi copiii, sau stabileşte înscrierea copilului în învăţământul preşcolar. Decizia comisiei judeţene referitoare la nivelul de clasă la care urmează a fi înscrişi copiii care au participat la evaluarea dezvoltării psihosomatice va fi afişată la unităţile de învăţământ. Comisiile speciale vor realiza evaluarea psihosomatică a copiilor doar la cererea părinţilor.

11 centre în Gorj

La nivelul judeţului Gorj au fost constituite 11 comisii de evaluare psihosomatică a copiilor, din care trei în municipiul Târgu-Jiu (Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Gorj, Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 8, Grădiniţa cu Program Prelungit „Constantin Brâncuşi”). Celelalte opt centre în care se va face evaluarea psihosomatică a preşcolarilor sunt: Şcoala Generală Nr. 2 Motru, Şcoala Generală Nr. 1 „G. Uscătescu” Târgu-Cărbuneşti, Şcoala Generală Bumbeşti-Jiu, Grupul Şcolar Industrial Energetic Turceni, Şcoala Generală Nr.1 Rovinari, Grupul Şcolar Industrial Baia de Fier, Colegiul Tehnic Mătăsari şi Grupul Şcolar Industrial Stoina. Cererile prin care părinţii sau tutorii legali solicită evaluarea psihosomatică a copilului vor fi furnizate de către centrele de evaluare şi vor fi completate în ziua evaluării copilului. În vederea realizării evaluării psihosomatice a copiilor, părinţii sau tutorii legali vor obţine în prealabil o adeverinţă de la medicul de familie sau medicul pediatru prin care se atesta că preşcolarul este „clinic sănătos” sau „apt pentru şcoală”. Adeverinţa medicală va fi prezentată comisiei de evaluare.

Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.