Dezbateri pe turism, la Bucureşti, cu reprezentanţi de la Gorj

511

Reprezentanți ai Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Gorj și ai Primăriei comunei Polovragi au fost prezenți vineri, 21 februarie 2020, la conferința „Turismul responsabil în România: poveștile noastre”, organizată la București.

Evenimentul a fost organizat împreună cu membrii Asociației Jurnaliștilor de Turism din România și ai Asociației Naționale de Turism Rural Ecologic și Cultural din România. În prima parte a conferinței a fost discutat traseul turistic cultural „Mihai Eminescu”.
Cei prezenți la conferință au discutat despre un proiect unic: un circuit turistic cultural care va urmări traseul parcurs de poet; un drum care îndeamnă localnicii și vizitatorii să descopere un altfel de Eminescu și o altfel de Românie. Vara aproape întreagă a anului 1878 a fost petrecută de Eminescu în Ținutul de sud al Gorjului, locuind la conacul din Florești (lângă Filiași-Dolj) aparținând, prin alianță matrimonială cu Zoe Bălcescu, fiica fostului primar al Craiovei, Barbu Bălcescu și nepoata lui Nicolae Bălcescu, junimistului Nicolae Mandrea, un cunoscut al poetului încă din perioada ieșeană și bun prieten din epoca bucureșteană. Floreștiul constituie cel mai lung sejur al poetului (de circa 60 de zile) petrecut în altă localitate din țară.
Vara petrecută în 1878 la Floreștii Gorjului a fost pentru poet una laborioasă și de mare concetrare intelectuală. La Florești, poetului nu i-a lipsit cadrul propice creației. Prezența poetului în Ținuturile Gorjului a rămas vie până astăzi, în localitatea gorjeană fiind instituită sărbătoarea anuală ,,Eminescu la Florești”, dar și un muzeu. La Florești, Primăria Țânțăreni a amenajat cu mulți ani în urmă, chiar pe locul în care s-a aflat casa lui Nicolae Mandrea, un parc tematic în care se află și un bust al poetului. Aici, de mai bine de două decenii, Centrul Județean al Creației Gorj, împreună cu autoritățile locale, organizează, anual, pe 15 iunie, evenimentul cultural ,,Eminescu la Florești”, iar de mai bine de un deceniu și un festival de romanțe ,,Sara pe deal”.
În 2018, CJCPCT GORJ, în cadrul proiectului ,,Bursa Brâncuși” a ridicat în fața Centrului Cultural din Țânțăreni, un bust al poetului, în amintirea popasului acestuia pe aceste meleaguri. În iunie 2019, aceleași instituții au încheiat un protocol de colaborare cu Societatea culturală ,,Mihai Eminescu” din Viena (Austria), la eveniment participând și Laura Hant, președinta societății. La standul organizat în cadrul conferinței de la Romexpo, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj a prezentat câteva dintre publicațiile prin care promovează turismul cultural al zonei: Revista Jiului de Sus, albumele „Gorj, locuri minunate” (versiunea în limba engleză), „Tabăra de sculptură <Simboluri dacice în arta lemnului>de la Polovragi”, „Muzeul Crucilor de lemn” de la Măceșu și „CJCPCT Gorj ’52”.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here