Dezbateri în dosarul fostului ministru al Finanțelor, Darius Vâlcov

1284

Magistrații Tribunalului Gorj au stabilit, marți, când vor avea loc dezbaterile în dosarul fostului ministru al Finanțelor, Darius Vâlcov. ,,Amână cauza la data de 29 iunie 2020, ora 13.00 pentru dezbateri”, a stabilit instanța. Acesta este judecat pentru instigare la dare și luare de mită. Fostul consilier de stat al ex-premierului Viorica Dăncilă a făcut, pe 14 ianuarie, primele declarații, în cauza de la Tribunalul Gorj. Acesta a spus în fața presei că este nevinovat și ,,Dacă există Dumnezeu, va fi achitare!”. Cauza a ajuns de la Tribunalul Olt la Târgu-Jiu, după ce Curtea de Apel Craiova a hotărât strămutarea dosarului. Fostul primar al municipiului Slatina a fost cercetat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, pentru instigare la dare și luare de mită, suspiciunea fiind că ar fi iniţiat constituirea a trei societăţi care ,,acţionau ca un tot unitar”. ,,Întrucât nu răspundeau exigenţelor profesionale, având repercusiuni pe plan financiar, inculpatul VDB a decis să coopteze în cadrul uneia dintre acestea un funcţionar de la OCPI Olt care să verifice, în prealabil documentaţia întocmită de către angajaţii SC MILLENIUM TOPOGRAPHICA SRL – având ca activitate, cadastru- astfel încât să nu fie înregistrate multe respingeri de la OCPI. În acest scop, inculpatul a exercitat activităţi de determinare mediată, în urma cărora alte două persoane, angajate ale societăţii controlate de acesta, i-au dat funcţionarului din cadrul OCPI, suma de 1000 de lei lunar, în perioada ianuarie 2012-martie 2015, bani necuveniţi, care nu erau evidenţiaţi în actele contabile, întrucât funcţionarul OCPI nu era angajat al societăţii comerciale, iar în cadrul atribuţiunilor sale de serviciu aviza şi documentaţia întocmită de către angajaţii SC MILLENIUM TOPOGRAPHICA SRL Slatina”, se precizează într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt. În același dosar au fost deferiți Justiției Mircea Dogaru, fost consilier juridic al Millenium Topographica şi Elena Calotă, administratorul societăţii, ambii pentru dare de mită şi funcţionarul public din cadrul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Olt, Eduard Cincu, pentru luare de mită.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.