Dezbatere la Rînca, împotriva carierei de granit

345

ranca (3)Proiectul privind realizarea în zona Rînca a unei cariere de granit, afacere în spatele căreia s-ar afla Theodor Berna, fost consilier al lui Traian Băsescu, pe când preşedintele României era primar general al capitalei, nu este dorit de autorităţile locale din Baia de Fier şi a devenit succeptibil pentru Novaci, şi nici de proprietarii de cabane din staţiunea montană.

Pentru a cântări însă avantajele şi dezavantajele realizării acestei investiţii care ar urma să se deruleze în următorii 49 de ani, se va organiza marţi, la orele 12.00, lângă releul de la Rînca, o adevărată dezbatere publică. Cu ce va schimba însă soarta proiectului discuţiile de marţi, nu se ştie deocamdată, cert este doar că firma lui Berna a obţinut avizul din partea custodelui zonei protejate, P5071185adică cel al Natura 2000, pentru realizarea acestei cariere care va pune însă în pericol traficul excelent de pe Transalpina.

Reprezentanţii Prefecturii Gorj, cei ai Consiliului Judeţean, ai Agenţiei pentru Protecţia Mediului, ai Primăriei Baia de Fier, ai Primăriei Novaci, ai obştii care administrează zona, şi posesorii de cabane din staţiune se vor întâlni marţi la orele amiezii, la Rînca, în apropierea releului, cu reprezentanţii firmei care doresc să realizeze cariera de granit. Dezbaterea organizată de Prefectură are la bază nemulţumirile autorităţilor locale din zonă şi a populaţiei, în legătură cu acest proiect. Se vor stabili, în cadrul discuţiilor, dacă merită faptul ca, în zona turistică, să se realizeze această carieră şi dacă drumul de pe Transalpina este bine sau nu să fie tranzitat de maşinile de mare tonaj, utilizate de angajaţii viitoarei unităţi. Se va calcula dacă cele 60-70 de locuri de muncă ce vor fi create vor acoperi restul pagubelor ce ar urma să le producă cariera şi dacă într-adevăr nu se creează deservicii habitatului natural, florei şi faunei din zona în care unitatea ar urma să funcţioneze. Discuţiile se vor unele constructive, dar se menţionează într-un fel sau altul de către directorul Agenţiei de Protecţia Mediului, Radu Socolovschi, că pâinea şi cuţitul rămân la autorităţile care trebuie să elibereze restul avizelor care vor sta la baza realizării acestei investiţii. “Ar trebui să se ia în balanţă tot, de la beneficiile pentru obşte, localnici şi autorităţi, până la cele ale investitorului. De asemenea, trebuie discutat şi de aspectele negative, dacă există”, a declarat Socolovschi care susţine că le-a cerut părerea, în scris, celor vizaţi direct de proiect.

Primarul Mihuţescu nu susţine investiţia

Edilul comunei Baia de Fier va participa şi el la dezbaterea de la Rînca dar anunţă deja că nu este de acord cu realizarea aici a acestei investiţii. “Nu sunt de acord cu realizarea acestei cariere nici eu nici locuitorii din zonă, cei care şi-au ridicat aici case de vacanţă făcând investiţii la Rînca. Au de suferit drumurile şi oamenii”, a declarat Constantin Mihuţescu, primarul comunei Baia de Fier, care aşteaptă să vadă cum se va derula dezbaterea publică de marţi. Primarul susţine că lumea s-a agitat la vestea că se va face această carieră şi că oamenii sunt pregătiţi să îi pună piedici mai ales că suspectează o înţelegere neortodoxă între Berna şi custodele de la Natura 2000.

Investiţia afaceristului Berna ar urma să se realizeze la doi kilometri de staţiunea montană sub releul situat la intrare spre Rînca.

Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here