Uzina Mecanică Sadu, o fabrică, odinioară, emblematică pentru industria de apărare a României se află acum într-o criză profundă. Concediile fără plată, salariile derizorii și lipsa de materie primă contrastează dureros cu privilegiile directorilor și ale membrilor Consiliului de Administrație. În timp ce angajații sunt reduși la sarcini neesențiale, cum ar fi curățarea bălăriilor și mărăcinilor din jurul fabricii, promisiunile de retehnologizare rămân neîndeplinite. Ajunsă într-un impas economic major, Uzina Mecanică Sadu este dovada vie a nepăsării și incompetenței manageriale girată de Ministerul Economiei și liderii politici locali care, periodic, doar la nivel declarativ, se arată preocupați de viitorul fabricii.
Uzina Mecanică Sadu, filială a Companiei Naționale Romarm, aflată sub autoritatea Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, se află într-un haos fără precedent. Prognozele financiare pesimiste, pierderi de milioane și condiții precare pentru angajați marchează acest colos industrial aflat în pragul prăbușirii.
Conform Bugetului de Venituri și Cheltuieli de anul trecut, societatea ar fi trebuit să aibă 655 de salariați, la finele anului 2024, iar situația financiară a fost previzionată cu pierderi de 8,8 milioane de lei. În primele trei luni ale acestui an, situația a escaladat alarmant: angajații sunt trimiși în concedii fără plată pentru perioade lungi, iar când sunt la lucru, sarcina lor principală este curățarea bălăriilor din jurul fabricii, până în DN66, după cum susțin unii salariați. Pentru această ”activitate productivă”, aceștia primesc în jur de 800 de lei lunar, completat cu 400 de lei din tichete de masă – sume insultătoare care nici măcar nu ating jumătate din salariul minim net pe economie.
Într-un contrast revoltător, directorii, salariații din compartimentele TESA și membrii Consiliului de Administrație își încasează integral salariile și indemnizațiile.
La mijlocul lunii martie, Adunarea Generală a Acționarilor a numit noi membri în Consiliul de Administrație, cu mandat de patru ani. Dintre aceștia, se remarcă Mihaela Cotigă, consilier superior în Ministerul Economiei, acum președinte al CA. Alături de ea, Cornelia Năstase, consultant financiar, manager al unei firme de contabilitate și fost membru în CA, iar, ulterior, director economic al Romaero SA, și Dumitru Mischie, consilier juridic Romarm SA. Între timp, fabrica rămâne cu Ovidiu Neacșu în poziția de director general, sprijinit de ceilalți directori, Modest Crudu, director tehnic și de producție, Tudor Vasile, director comercial și Carmen Ionela Ochian, director economic, care, în mod evident, nu livrează rezultate. Retehnologizarea Uzinei Mecanice Sadu este un subiect care, aparent, nu interesează pe nimeni. Deși s-au alocat fonduri pentru acest proces încă din 2019, nici până acum nu au fost instalate utilajele necesare modernizării. În februarie 2025, primele echipamente ar fi trebuit să ajungă, dar au apărut întârzieri ,,misterioase” care țin fabrica în colaps tehnologic. Mai mult, deși există comenzi, nu există materie primă, aceasta fiind, ironia sorții, dependentă de importuri. Recent, președintele interimar Ilie Bolojan a anunțat că uzinele de armament vor trece sub coordonarea Ministerului Apărării Naționale, o măsură care include și Uzina Mecanică Sadu. Cu toate acestea, niciun progres concret nu s-a realizat. Promisiuni, întârzieri și indiferență – acesta pare să fie motto-ul celor care conduc această ruină simbolică a industriei românești. Uzina Mecanică Sadu nu este doar un simbol al declinului economic, ci și al nepăsării și incompetenței crase, girate de Ministerul Economiei și liderii politici locali care mimează, din când în când, că sunt interesați de viitorul fabricii.
Claudiu Matei
