Situaţia oamenilor care trăiesc în cartierele Slobozia şi Bârseşti, dar şi a celor din Băleşti, a devenit de-a dreptul insuportabilă. Poluarea generată de depozitele de gunoaie din cele două zone – mirosul înţepător, insuportabil, particulele periculoase, cum sunt PM10, sau particulele de sticlă de la depozitul de ,,reciclare” din Băleşti, care sunt inhalate de toţi cei care locuiesc în „oraşul lui Brâncuşi”- fac imposibilă o viaţă normală.
Prefectul Corneliu Răducan Morega promite că situaţia va fi rezolvată, cel puţin în cazul Slobozia, fie prin închiderea depozitului care funcţionează ilegal, fie prin întocmirea unui calendar prin care firma Polaris va fi obligată să elimine masiva poluare.
Hidrogen sulfurat şi praf de sticlă la cote inadmisibile
La primele ore ale dimineții de ieri, sesizările au început să curgă pe site-urile de socializare: Mădălina Şarapatin, Slobozia: ,,Am chemat aseară, pe data de 8 martie 2021, un echipaj de la Garda de Mediu care s-a deplasat în zonă…și, ca de obicei, o perioadă de timp nu a mai mirosit … după care avem a 2-a noapte consecutiv când miroase îngrozitor, aerul este irespirabil, de la 8-9 seară şi până dimineaţă. Dacă vă puteţi imagina, am ajuns în luna martie a anului 2021 şi autorităţile ne transmit că nu pot să facă mai mult atunci când un poluator ,,polaris” ne otrăvește cu hidrogen sulfurat 12 ore pe noapte. Pentru cine nu ştie, expunerea la cantităţi mici de hidrogen sulfurat produce boli cronice şi acute, iar expunerea la cantităţi mai mari de hidrogen sulfurat provoacă decesul în secunde.Pentru informarea şi a domnului Giorgi de la APM Gorj, un aparat de măsurare a H2S a indicat, la 1.8 km distanţă de groapa de gunoi, o depăşire şi de 70 de ori a cantităţii de H2S, peste limita maxim admisă în Autorizaţia integrată de mediu. DECI, AUTORITĂŢI DIN GORJ, CE MAI ASTEPTAŢI? NOI, CEI POLUAŢI IN FIECARE NOAPTE, CE MAI AŞTEPTĂM?”
Ilie Holtea, Băleşti: ,,Oameni buni, ăştia ne omoară în case, e cazul să nu mai tăceţi. Nu suntem singuri, vă repet. Sunaţi la Garda de Mediu în fiecare seară, scrieti aici (pe Facebook, n.r.), voi trimite eu postările voastre către autorităţi. Împreună vom reuși, sunt sigur. Primarul din Băleşti doarme şi el în mirosul ăsta de gaz, nu se poate să fie încântat de ce se întâmplă. Trebuie luate măsuri, urgent. Urmează perioada caldă, vom pluti în nori de gaz şi praf de sticlă”.
Prefectul Răducan: Este inuman!
Prefectul Corneliu Răducan a declarat că i-a chemat la discuţii pe reprezentanţii APM Gorj, Garda de Mediu, Consiliul Judeţean şi pe cei ai Primăriei Târgu-Jiu, iar întâlnirea va avea loc vineri. ,,Este inuman ce se întâmplă. Într-o ţară civilizată nu s-ar fi ajuns aici. Există două variante: cea radicală, adică închiderea depozitului şi, prin asta, s-ar ajunge la majorarea tarifelor pentru transport şi a preţului de colectare a deşeurilor. A doua variantă este întocmirea unui calendar, în care firma poluatoare să ia măsuri concrete de eliminare a emisiilor. Vom vedea vineri la ce concluzii vom ajunge. Eu sper să vorbim cu cărţile pe masă, cu toţi şefii instituţiilor publice”, a declarat prefectul de Gorj. Amintim că cele două firme, Polaris M. Holding şi New NCR Reciclare, care îşi desfăşoară afacerile cu deşeuri în cartierul Slobozia şi Băleşti, au fost amendate în mai multe rânduri de instituţiile de mediu. Funcționarea depozitelor este vizibil ilegală, dar nicio instituţie a statului nu a reuşit să oprească poluarea care învăluie deja municipiul Târgu Jiu. IPJ Gorj are cel puţin două dosare în cercetare, unul dintre acestea datând din 4 martie, a.c. De partea cealaltă, locuitorii din Băleşti şi Slobozia, pe lângă sesizările trimise Consiliului Judeţean, Prefecturii Gorj, APM Gorj, Gărzii de Mediu şi Ministerului Apelor şi Pădurilor, strâng semnături pentru închiderea depozitelor, urmând să trimită o Petiţie la toate instituţiile abilitate ale statului.
Mihaela C. Horvath