Deyvidas Matulevicius, nerăbdător să revină pe teren

1545

Pandurii l-a pierdut pe parcursul turului de campionat pe lituanianul Deyvidas Matulevicius, probleme legate de menisc conducând la operarea acestuia și la o perioadă destul de lungă de recuperare, una care încă nu este încheiată.

Chiar dacă vârful Pandurilor nu este încă gata să lucreze cu mingea, Cristi Pustai a decis să-l ia în Antalya, acolo unde Matulevicius a avut un partener de antrenament în Cornel Predescu, jucător accidentat la genunchi cu mai bine de șase luni în urmă și care așteaptă și el cu nerăbdare momentul în care va putea reveni în dreptunghiul verde. Lituanianul spune că lucrurile merg bine, dar nu poate spune cu exactitate când va fi apt să joace din nou pentru Pandurii: „Recuperarea merge bine, de la zi la zi e mai bine. Îmi doresc să joc, să ajut echipa, acum nu pot, dar sper să revin cât mai repede. Nu pot să spun cât de repede voi reveni. Trebuie să fac unele teste, trebuie să văd cum va răspunde genunchiul când voi începe să sar. Dacă genunchiul va fi bine, atunci sper să pot să revin să joc într-o lună și jumătate. Sper…”, a declarat Matulevicius pentru site-ul oficial al Pandurilor. Visul acestuia este ca evoluțiile echipei sale să-i permită ca din toamnă să poată evolua din nou în Europa League: „Îmi doresc să pot să joc din nou în Europa. E foarte frumos să joci în grupe. Toată lumea își dorește asta și sper să ne menținem între primele patru”.

Speră să-l depășească pe Eric
În acest moment, golgheterul Pandurilor și al Ligii 1 este Eric, însă brazilianul și-a luat deja zborul și evoluează în Arabia Saudită, așa că atacanții Pandurilor speră să treacă de cota celui plecat, care are în cont 11 goluri și care va staționa, în mod normal, la această cotă. Beneficiar al unor pase de gol din partea brazilianului, Matulevicius speră ca după revenirea pe teren să găsească un alt pasator care să-l ajute să marcheze mai mult decât a reușit în prima parte a campionatului: „Eric a fost foarte bun în cele șase luni, a înscris foarte mult și a condus echipa și a ajutat-o să marcheze și alte goluri. Acum am șase goluri, când voi reveni sper să marchez mai mult, dar o voi face pentru echipă, nu pentru mine”, spune vârful Pandurilor. Unul dintre cei care ar putea deveni un motor important al echipei în retur este Dan Nistor, jucător de la care și Matulevicius așteaptă multe: „Cu Nistor am jucat și înainte și toată lumea știe că e un jucător foarte bun. Toată echipa e fericită că s-a întors. Sunt sigur că ne va ajuta să facem meciuri bune”.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here