Deținutul Rostogolea și-a strigat nevinovăția până și-a pus ștreangul de gât! Ultima sa scrisoare a fost trimisă la Gorjeanul

2016

Cosmin Cristea Rostogolea, deținut la Penitenciarul Târgu-Jiu, și-a pus, ieri, capăt zilelor în unitatea de detenție, în care a suferit cele mai mari umilințe din momentul în care a ajuns după gratii, acesta executând o parte din pedeapsa de cinci ani de închisoare atât la Penitenciarul de Maximă Siguranță Craiova, cât și la mai multe penitenciare spital pe care le-a vizitat din postura de pacient. Asta pentru că, Rostogolea nu a spus niciodată că se face vinovat de violul ce i-a fost înscenat în 2015 de Carmen Martins, criminala care a omorât un om la începutul acestui an, după care i-a dat foc, aceasta fiind nebună de legat. Rostogolea și-a strigat nevinovăția făcând repetate proteste în închisoare, prin care și-a supus corpul la chinuri insuportabile, acesta refuzând hrana și chiar apa, zile și chiar săptămâni în șir. După gratii a avut însă parte de aceeași nedreptate care l-a dus acolo. Ieri, însă Cosmin Rostogolea a abandonat lupta și și-a pus ștreangul de gât într-un ultim efort disperat de a-și striga nevinovăția, demoralizat după ce instanța de judecată i-a respins cererea de eliberare condiționată.

Cosmin Cristea Rostogolea a fost acuzat de viol în 2015 de către Carmen Martins cu care întreținea relații sexuale și înainte de comiterea presupusei fapte.
Respectiva, cu grave probleme psihice și dependentă de alcool, într-o criză de schizofrenie l-a acuzat de viol, părăsind casa familiei Rostogolea și oprindu-se direct la poliție. Cosmin Rostogolea a negat violul și a fugit de polițiștii care voiau să-l audieze, acesta suferind, de asemenea, de o boală psihică, adică de mania persecuției, fiind considerat vinovat pentru că nu s-a supus legii.A fost prins și băgat în arest, fiind într-un final condamnat pentru viol, martorii din dosar fiind persoane cu grave probleme de comportament la fel ca și cei doi implicați. Rostogolea ră-mâne după gratii, iar gura mare îi mai aduce un dosar de ultraj, condamnarea finală fiind pentru două fapte. În detenție, Rostogolea, care și anterior dosarelor a condus un ONG anticorupție, a ales să protesteze în penitenciar intrând de mai multe ori în refuz de hrană. La penitenciarul din Târgu-Jiu, protestul său a fost prea puțin luat în calcul, de fiecare dată deținutul fiind readus pe linia de plutire după o vizită la un penitenciar spital. A fost la un moment dat eliberat condiționat, dar faptul că i se impune vizita periodică la poliție, lucru de care a fugit, l-a adus din nou după gratii.

Și-a prevestit moartea
I-a fost bine la Penitenciarul de Maximă Siguranță Craiova, dar la revenirea la Târgu-Jiu au reînceput problemele. Au început conflictele cu alți deținuți care îl incitau, iar urmare a acestor neînțelegeri s-a ales cu o acuzație de ultraj și una de tentativă de viol, acuze care l-au ținut departe de comisia de eliberare condiționată. Și-a anunțat familia că nu va mai ieși viu din închisoare și a început să refuze hrană apelând la protestele deja cunoscute.
Familia a contactat Gorjeanul îngrijorată de starea deținutului, iar abia după ce publicația a sesizat că Rostogolea se afla într-un protest prelungit, acesta a fost dus la penitenciarul-spital din Mioveni. A revenit de acolo, luni, liniștit. Marți, a vorbit cu fiul și tatăl său, vechile supărări pe care le avea dispărând. A trimis chiar familiei o scrisoare pentru Gorjeanul în care a scris ce nedreptăți i s-au făcut, scrisoarea neajungând încă în posesia redacției…
Ieri însă, șoc și groază, Cosmin Rostogolea s-a spânzurat, asta la scurt timp după ce revenit de la instanța de judecată a aflat că i s-au diminuat șansele de a fi eliberat condiționat. Penitenciarul a anunțat decesul, public, după ce presa aflase deja de moartea deținutului, acesta fiind al doilea caz de suicid din Penitenciarul Târgu-Jiu anul acesta, cazuri care se notează undeva și rămân așa, neelucidate și fără vinovați. Doar morții sunt de vină, evident…Corpul neînsuflețit va fi înhumat în cimitirul din Runcu, anunță familia, cu o slujbă religioasă restrânsă pentru că mortul s-a sinucis. Familia este șocată, fiul lui Cosmin Rostogolea a acceptat cu greu cele petrecute, iar mama acestuia și-a plâns continuu copilul, așa cum doar o mamă o poate face.
ANAMARIA STOICA

6 COMENTARII

  1. Sinucidere sau Crimă??? Cu o jumătate de oră inainte de-a se semnala ….moartea fiului meu, în celula în care era încarcerat…a intrat un deținut, ca să ridice gunoiul, după care …DURECTORUL PENITENCIARULUI …POPESCU…ÎNSOȚIT DE PSIHOLOG ȘI O CAMERĂ DE FILMATĂ. ..AU VIZITAT CELULA în care era încarcerat fiul meu…si au constatat că acestă se spânzurase…medici nu au mai putut sa-l readucă la viață…Cu o zi înainte, adică oe 25 -06-2019 la Judecătoria Tg-Jiu se judecase o plângere a fiului meu împotriva directorului Penitenciarului..

    • Luptati nu va lasati , toti stim ca a fost omorat , prima data arestat pentru o nebuna criminala , apoi ucis ca a spus cu voce tare ce gandea .

  2. Nu cunosc pe niciuna dintre parti, insa, orice om normal analizand cu atentie cele desfasurate de-a lungul timpului are aceeasi impresia, o noua ,,eroare” grava a justitiei, un nou caz ,,Tundrea”…
    Sa-i fie sufletul odihnit celui decedat, din pacate, de cele mai multe ori, sentimentul de nevinovatie, frustarea acumulata si mai ales, lupta psihica impotriva unui sistem ,,bolnav” naste astfel de situatii !

  3. Daca analizati bine Cosmin Rostogolea a fost batut de politie in urma cu cateva zile sa fie ucis , ia fost perforat un plăman din cauza loviturilor , El a fost batut in nenumarate randuri , ultima bataie fiindui fatala , nestiind cum sa ascunda crima , au dat o ca la Lepa sinucidere , daca va aduceti aminte si acel om care a omorat politistul in gara acum cati va anii si el sa ‘SINUCIS’ , parerea mea persoana Cosmin a fost ucis avea un copil si plus de asta executase 80% din pedeapsa ce motive sa aiba sa se omoare , cosmin stia multe asa ca cineva a vrut sa i inchida gura .

  4. L-am cunoscut personal pe cosmin. Dumnezeu sa-l ierte. A fost un om bun. Stiu prin ce a trecut. Cunosc cazul in amanunt, am fost inchis cu el…penitrnciarul tg-jiu l-a facut praf…este foarte adevarat. Detinutii sunt tratati de catre personalul ANP precum animalele

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here