Deţinuţii din Târgu-Jiu, voluntari ai Crucii Roşii

311

penitenciarul pag 1Cu ocazia Zilei Internaţionale a Crucii Roşii şi a Semilunii Roşii, Penitenciarul de Maximă Siguranţă din Târgu Jiu a organizat o serie de activităţi educaţionale şi de informare a persoanelor private de libertate.

Astfel, zilele trecute, la sediul Universităţii „Titu Maiorescu” din Târgu-Jiu a avut loc activitatea „Protejează sănătatea şi Viaţa! Împreună pentru sănătate şi umanitate”, eveniment la care au participat alături de studenţii şi cadrele didactice ale Facultăţii de Drept, şi un număr de 24 de persoane private de libertate din Penitenciarul Târgu-Jiu. În cadrul activităţii au fost distribuite pliante, iar persoanele participante au fost informate cu privire la semnificaţia zilei şi activităţile desfăşurate de Crucea Roşie din România.

De asemenea, personalul unităţii din cadrul Cabinetului Medical şi al Serviciului Educaţie şi Asistenţă Psihosocială au prezentat persoanelor private de libertate informaţii despre păstrarea sănătăţii în condiţiile modificărilor climaterice.

Tot la finele săptămânii precedente, au mai fost organizate în comunitate şi alte servicii educative cu persoanele private de libertate. Unul dintre acestea a fost „Promovarea imaginii de partener social şi implicarea activă a societăţii în activitatea sistemului penitenciar”. Activitatea a fost desfăşuartă cu sprijinul profesorului universitar dr. Dan Voinea, decanul Facultăţii de Drept „Titu Maiorescu” din Târgu-Jiu. O altă acţiune dedicată deţinuţilor a fost organizarea expoziţiei de icoane şi obiecte decorative confecţionate de persoanele private de libertate din Penitenciarul Târgu-Jiu la primăriile din Bengeşti-Ciocadia şi Bumbeşti-Piţic.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Penitenciarului Târgu-Jiu, Simona Dumitriu, prin desfăşurarea acestor activităţi se doreşte facilitarea reinserţiei sociale a persoanelor private de libertate prin schimbarea atitudinii şi înlăturarea parţială a prejudecăţilor membrilor comunităţii faţă de semenii lor ce execută pedepse privative de libertate.

Izabella Molnar

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here