În pericopa Evanghelică citită la Sfânta Liturghie în Duminica a XI-a după Rusalii, prin Pilda datornicului nemilostiv, Mântuitorul ne învaţă să ne iubim aproapele prin iertare şi milă, ştiut fiind că iertarea se dovedeşte una dintre cele mai mari puteri pe care Hristos a dat-o Apostolilor, iar prin ei, bunului creştin.
Puterea iertării greşelilor confraţilor noştri este o prerogativă cu totul specială de a ierta greşelile pe care oamenii le comit unii faţă de alţii, inclusive păcatele faţă de Dumnezeu.
Care este pilda datornicului nemilostiv?
Prin cuvinte de o mare profunzime şi relevanţă, putem afla cât de apăsătoare era situaţia datornicului care nu-şi putea plăti talanţii, iar, pe de altă parte, ne arată că rugăciunea pe care el o adresează stăpânului, ca să îi amâne plata datoriei, a adus o schimbare în atitudinea stăpânului faţă de el. În cele din urmă, stăpânul său, nu numai că îl amână, dar îl şi iartă, mai ales că acei 10.000 de talanţi înseamnă cam 500 de tone aur, echivalentul obligaţiei datornicului faţă de stăpân, care într-o clipă este iertată, este ştearsă! Dar, iresponsabilitatea şi chiar inconştienţa sa au mers până acolo, încât, întâlnind la rândul său pe unul dintre semenii săi, nu un străin, care-i datora o sumă imfimă, l-a somat să-i restituie suma datorată, iar în ciuda faptului că bietul om îi cerea îngăduinţă pentru un timp, spre a se putea achita de datorie, cel deja iertat l-a aruncat în temniţă, până când va reuşi să plătească datoria. Din această pildă revelatoare, cu adâncă milostenie vom afla că puterea iertării, în comportamentul de zi cu zi al creştinului, trebuie făcută cu smerenie, fără aroganţă, fără să sminteşti pe cineva, fără să-l dispreţuieşti pe cel pe care îl ierţi, ştiut fiind că Mântuitorul a venit să caute şi să mântuiasă pe cel pierdut şi că vrerea lui Dumnezeu este aceea de a nu se pierde vreunul dintre aceştia prea mici, ai căror îngeri văd pururea lumina necreată care vine din ceruri. Poate că marea învăţătură a slujbei din această Dumnică o reprezintă faptul că Dumnezeu iartă, dar, nu uită, ca singur stăpân al cifrelor şi al cantităţilor datoriilor noastre, tocmai ca o dovadă a faptului că Tatăl Ceresc ne iartă oricât, dar nu pe oricine, ci numai pe cel care conştientizează şi trăieşte responsabilitatea vinei pentru care voieşte să fie iertat.
Prin milostenie şi iertare, ne putem vindeca!
Textul evanghelic, ne dă voie să înţelegem că nu este vorba de iertarea celui care persistă în greşeală, care şi-a făcut o obişnuinţă să greşească, ci de iertarea celui care, din slăbiciune omenească, va greşi faţă de semenii săi. Până unde poate ajunge această iertare, ne arată chiar Mântuitorul, care va spune: „Nu zic până la de şapte ori, ci până de şaptezeci de ori câte şapte“ (Mat. 18,22), iar prin această limită nelimitată a iertării aproapelui, Mântuitorul răstoarnă orice calcule omeneşti. Iubirea este mai presus de cifre şi nu poţi controla formele de manifestare ale iubirii faţă de semeni, nu poţi face un fişier al iertării aproapelui tău, prin jocul cifrelor, aşa cum se străduiesc unii contabili de suflete! Bunătatea Lui Dumnezeu nu este una mecanică, ci un act personal îndreptat către persoane conştiente de ceea ce au trebuinţă, iar El nu iartă, pur şi simplu, pentru că este atotputernic şi generos, ci pentru că aceia care au nevoie de iertare dovedesc ei înşişi o atitudine responsabilă faţă de ceea ce vor să li se ierte, faţă de consecinţele iertării. Mila şi iertarea generează un întreg complex de relaţii sociale, mai ales că ele determină, în mod decisive, atitudinea noastră morală faţă de toate celelalte fiinţe vii. În acest fel, Dumnezeu se comportă cu milă şi generozitate, voind ca oamenii să înveţe milostenia şi vindecarea prin iertare, în situaţia în care, El, nu numai că iartă, ci-l face pe om părtaş la privilegiul dumnezeiesc de a ierta pe cei care, ca şi el, au nevoie de iertarea sa, iar cine nu se comportă în felul acesta, nu va avea parte nici de iertare nici de milă.
Să învăţăm să iertăm, pentru sufletul nostru!
În concluzie, putem spune că iertarea schimbă viaţa noastră, schimbă relaţia noastră cu semenii, pentru a deschide perspectiva unei vieţi în armonie, comunicare şi comuniune între persoane. Dacă oamenii nu s-ar mai ierta, familia şi societatea ar fi un iad în fierbere continuă, pentru că în momentul în care oamenii trăiesc în duşmănie, dezbinare, chiar dacă au dreptate, fiecare în felul său, starea sufletească este una tulburată! Având în vedere milostenia şi terapia vindecării, vom surprinde o mulţime de avantaje ale iertării, atât pentru relaţia cu Dumnezeu, cât şi pentru relaţia cu sufletul nostru însuşi, cel atât de frământat de talazurile vieţii.
Prof.Vasile Gogonea
