În anul 2016, la Editura Humanitas, Bucureşti, a apărut cartea cu titlul „Jurnale”, de Cornelia Blaga – Brediceanu, ediţia a doua, îngrijită şi comentată de Dorli Blaga, fiica autoarei. Această ediţie este dedicată memoriei mamei sale. Înainte de a intra în miezul problemei, considerăm că e necesar să prezentăm câteva date despre familia din care provine Cornelia Blaga – Brediceanu. Este cea mai mică din cei patru copii ai familiei Cornelia şi Coriolan Brediceanu: Tiberiu (1877), Caius (1879), Sempronia (1887) şi Cornelia (1897). Bredicenii, mici boieri din Gorj, au fost aduşi în Banat de Maria Tereza (1740 – 1780), în timpul administraţiei austriece, primind ceva titluri nobiliare. Tatăl, Coriolan Brediceanu, avocat şi om politic al Banatului, a fost deputat în Parlamentul de la Budapesta, pentru minoritatea română, şi unul dintre cei mai apreciaţi politicieni din Banat, spunându-se despre el că „Nu-i român ca bănăţean, bănăţean ca lugojean, lugojean ca Bredicean”.Mama Corneliei Blaga, născută Cornelia Rădulescu, provine dintr-o familie cu o interesantă ascendenţă politică. Este fiica lui Constantin Rădulescu, fiu de preot, născut în 1824, în satul Chizătău. Absolvent al Politehnicii de la Budapesta, este numit, în 1847, inginer – şef al oraşului Timişoara, apoi inspector – inginer al cadastrului. În 1854 se mută la Lugoj pentru restul vieţii. Pentru a face faţă funcţiei de primar, absolvă şi dreptul la Debreţin, la vârsta de 40 de ani. Este ales de trei ori primar al Lugojului.Ca deputat, Coriolan Brediceanu apăra interesele românilor din Banat. Întreţinea relaţii cu oamenii politici de seamă din Vechiul Regat, din Transilvania şi din Banat.Mama Corneliei Blaga era o femeie cultivată, stăpânea bine limbile: germană, franceză şi maghiară. Avea o cultură muzicală, ştia perfect bucătărie şi croitorie. Era o familie distinsă în Banat. Cel mai mare fiu, Tiberiu Brediceanu, doctor în drept, a avut funcţii înalte toată viaţa. Cu studii muzicale la Sibiu şi la Blaj, a desfăşurat o bogată activitate folcloristică, adunând peste 800 de melodii populare din diferite regiuni ale ţării. A fost fondatorul Teatrului Naţional şi al Conservatorului din Cluj, unul din primii directori ai Operei Române din Cluj (1920), director al Operei Române din Bucureşti (1942), de asemenea, a fost conducător al Conservatorului „Astra” din Braşov şi unul din fondatorii Societăţii Compozitorilor Români. În acelaşi timp, a fost director în Detroit (S.U.A.) al Sucursalei Băncii „Albina” (1911 – 1913). A fost membru corespondent al Academiei Române din 1937, eliminat în 1948 şi revenit membru sub regimul comunist, spre deosebire de Blaga, care n-a mai fost repus în drepturi.Cel de-al doilea fiu, Caius, a frecventat mai multe şcoli atât în Transilvania, cât şi în Vechiul Regat, pentru a-şi însuşi serioase cunoştinţe de limba română şi de limbi străine, apoi a urmat studii de ştiinţe politice şi drept, în Franţa (Paris şi Montpellier) şi la Viena. Caius Brediceanu a făcut parte din delegaţia de cinci persoane care, în Sala Unirii, a colaborat la redactarea „Proclamaţiei”, dusă apoi clandestin la Parlamentul din Bucureşti. A făcut parte din delegaţia României la Conferinţa de Pace de la Paris, condusă de I.C. Brătianu. Generos, sociabil, bărbat fermecător, cu o cultură solidă, toată viaţa l-a subvenţionat pe Traian Vuia, la fel Cornelia Blaga s-a bucurat de ajutorul material din partea fratelui. În schimb, Sempronia, născută cu zece ani înaintea Corneliei, s-a îmbolnăvit de o boală contagioasă gravă, cu urmări pentru toată viaţa.În timp ce Cornelia Blaga frecventa gimnaziul – pension de la Sibiu, unde învăţau fete din familiile înstărite din Transilvania, printre care se afla şi Ani Moldovan (dintr-o familie de memorandişti), viitoarea soţie a lui Petru Groza, devenindu-i prietenă pentru toată viaţa, s-a produs o tragedie în familie şi anume, tatăl, Coriolan, a murit subit în urma unei deplasări la Budapesta, în 1908. În situaţia aceasta, cei doi fraţi mai mari cu douăzeci de ani, respectiv cu optsprezece ani, se îngrijesc, în continuare, de şcolarizarea pe mai departe a surorii lor, Cornelia. După doi ani de şcoală comercială, Cornelia stăpânea foarte bine germana şi maghiara, dar fraţii au considerat că e bine să se perfecţioneze şi în limba franceză, de aceea au decis s-o înscrie în Elveţia, la Lausanne, la Ecole Vinet, şcoală cu internat, unde erau pregătite fete din toată lumea, primind chiar şi certificate pentru a preda această limbă. În afară de franceză, mai studiau şi engleza sau alte limbi de circulaţie. În aceeaşi perioadă, era elev de liceu, la Geneva, şi adolescentul Jorge Luis Borges (1899 – 1986), viitorul ilustru scriitor argentinian care, mai târziu, avea să vadă numai întunericul, rămânând orb. Spre sfârşitul anului 1915, a revenit în Banat, pentru a se înscrie particular la Liceul „Andrei Şaguna” din Braşov, în vederea bacalaureatului. Trebuie menţionat faptul că până la Primul Război Mondial, nu existau licee pentru fete în Transilvania, de aceea, ca să continue studiile universitare, se înscriau particular la unul din liceele pentru băieţi. În anul 1916 a susţinut examenul de bacalaureat, având coleg pe viitorul prieten al lui Lucian Blaga, inginer Marin Ciortea, care a mărturisit că atât de frumoasă era Cornelia Brediceanu, încât niciun băiat nu îndrăznea s-o privească în ochi. Chiar dacă nu-şi dorise profesia de medic, Caius, fratele său, diplomat, rămas cu nostalgia medicinei, a convins-o pe Cornelia să se înscrie la Facultatea de Medicină a Universităţii din Viena. Aici l-a întâlnit pe Lucian Blaga, în sala bibliotecii, care urma cursurile Facultăţii de Filosofie. După trei ani de medicină la Viena, şi-a continuat studiile la Universitatea „Regele Ferdinand” din Cluj. Destinul a lucrat în favoarea celor doi tineri, astfel că pe 16 decembrie 1920 s-au căsătorit. Au locuit doi ani la Cluj, iar din 1922, la Lugoj, unde Cornelia îşi deschisese un cabinet de stomatologie.Începând cu 1926 şi-a urmat soţul în misiunile sale diplomatice: ataşat de presă pe lângă legaţiile României din Varşovia, Praga, Berna, secretar de presă, apoi consilier la legaţia română din Viena, în fine, ambasador şi ministru plenipotenţiar la Lisabona. Prin urmare, cei doi soţi petrec 12 ani în afara hotarelor ţării.„Jurnalele” Corneliei Blaga – Brediceanu includ, cu întreruperi, următoarele perioade: 1919; 1936 – 1939; 1939 – 1940; 1959 – 1960. Acestea sunt însoţite de comentarii ale lui Dorli (Ana – Dorica), unica fiică a celebrei familii.
La 18 ianuarie 1919 avea să înceapă Conferinţa de Pace de la Paris, având ca obiectiv dezbaterea noii configuraţii politico – teritoriale şi rezolvarea complicatelor probleme economico – financiare, rezultate din Primul Război Mondial. Delegaţia română era condusă de I.C. Brătianu, până la demisia din fruntea acesteia, 12 septembrie 1919. Din delegaţie făcea parte şi diplomatul Caius Brediceanu. Sora sa, Cornelia Brediceanu, studentă în anul III la Facultatea de Medicină a Universităţii din Viena, este nominalizată ca secretară a delegaţiei române la Conferinţa de la Paris, Secţiunea pentru Transilvania, condusă de Alexandru Vaida – Voevod, secretar de stat.Jurnalul din 1919 cuprinde doar câteva însemnări din zilele de 1, 3 şi 4 mai 1919. Aflată la Paris, Cornelia Brediceanu se referă la o excursie efectuată cu o parte din delegaţie, în nordul Italiei. Erau conduşi de militari italieni, deoarece terenul era încă nesigur. Din multele şi minunatele impresii prezentate în jurnal, reiese faptul că autoarea avea solide cunoştinţe de istoria artei. Frumoasa şi inteligenta Cornelia Brediceanu pătrunde în sfera de admiraţie a unui colonel italian, dovadă cele două scrisori scrise în limba franceză şi adresate magnificei domnişoare: „Domnişoară, au trecut deja trei zile de când, în gara din Veneţia, v-am strâns mâna pentru ultima oară, v-am putut privi în ochi şi v-am urmărit braţul care mă saluta – până când a dispărut. Văd încă frumoşii dumneavoastră ochi, pupilele negre, privirea limpede şi în acelaşi timp energică şi decisă, obrazul dumneavoastră stâng cu acea cută unică – surâsul dumneavoastră sincer şi prietenos”.Caius, fratele Corneliei, s-a îngrijit de garderoba acesteia, pe timpul Conferinţei de la Paris. Caietul cu jurnalul este însoţit de un valoros album cu fotografii din timpul şederii la Paris. Din delegaţie mai făceau parte: Iosif Bologa, Traian Vuia, Ion Pillat şi Mihai Şerban.Urmează jurnalul cu titlul „Între Viena şi Berna, 1936 – 1937”. Jurnalul începe cu sfârşitul anului 1936 (17 noiembrie), la Viena. Lucian Blaga a lucrat ca ataşat de presă la Berna, între 1 aprilie 1928 şi 1 noiembrie 1932, la Viena, între 1 noiembrie 1932 şi 1 februarie 1937 şi din nou la Berna, între 1 februarie 1937 şi 8 ianuarie 1938.Caius Brediceanu şi Lucian Blaga erau foarte apropiaţi de Nicolae Titulescu, care se oprea mereu la Viena şi la Berna. Se bucurau de aprecieri şi primeau telegrame de mulţumire pentru rapoartele trimise din partea ministrului Nicolae Titulescu. După debarcarea lui Nicolae Titulescu, în august 1936, prin înlăturarea din guvern de Carol al II-lea, fiind obligat să ia calea exilului, noul ministru de externe face o avalanşă de schimbări în diplomaţie. Noul şef al legaţiei, Gurănescu, nu-i agreează pe Lucian Blaga şi pe Caius Brediceanu, fiind consideraţi „titulescieni”. Se fac tot felul de înlocuiri, neţinând cont de competenţă şi performanţă. „Prea multă silinţă ţi-ai dat, domnule Lahovary, afirmă Blaga, eu m-am convins din nou că munca şi talentul n-au nicio importanţă pentru carieră, hotărâtoare sunt numai legăturile personale”. În sfârşit, după multe tergiversări, Gurănescu îl anunţă pe Lucian Blaga că este numit oficial la Berna. Din filele jurnalului aflăm despre contribuţia Corneliei Blaga la parcurgerea zilnică a presei locale şi la selectarea celor mai însemnate ştiri, la redactarea rapoartelor de presă, la dactilografierea acestora, şi ale unor scrieri ale lui Blaga, dându-i posibilitatea să-şi dedice timpul creaţiei sale filosofice şi literare. Cornelia era abonată la o agenţie de presă care îi trimitea toate textele în care apărea numele lui Blaga, urmând selecţia şi ordonarea acestora, apoi fixarea în albume cartonate.Întâlnim referiri la copilăria, adolescenţa şi tinereţea lui Dorli, care „creşte” odată cu filele jurnalului. Ea se află în grija unei guvernante, Fräulein. Apare volumul de poezii „La cumpăna apelor” şi opera dramatică „Avram Iancu”. Sextil Puşcariu, profesor universitar, îi scrie lui Lucian Blaga despre publicarea unui concurs pentru catedra de estetică de la Universitatea din Cluj, sfătuindu-l să se prezinte la concurs, dar, peste câteva zile, revine şi-i spune să renunţe, pentru că subsecretarul de stat, Goangă, îl pune pe Liviu Rusu, protejatul său. Îi recomandă să se prezinte la un concurs pentru o conferinţă de filosofie a culturii. Nervos, Blaga a ajuns la concluzia că n-are rost să se lupte cu „zeii” de la putere. Prin urmare, şi atunci funcţionau nepotismele şi favoritismele.În jurnal, Cornelia Blaga face cunoscut faptul că ardelenii, în România Mare, sunt decepţionaţi în multe privinţe de cei din Vechiul Regat. Culmea că aceeaşi fatalitate ne urmăreşte şi azi, în sensul că o mare parte din ardeleni sunt nemulţumiţi de politica dâmboviţean – teleormăneană.Urmează jurnalul cu titlul „Berna, 1937”, între 6 februarie şi 27 decembrie. Găsim relatări privind prezentarea pe scenă, la Berna, a piesei „Meşterul Manole” în traducerea lui Marti şi îndeletnicirile sale filosofice. „Acolo s-a făcut filosofia mea, afirmă Blaga; aici, la Berna, s-a făcut, nu în altă parte!”.Sâmbătă, 5 iunie 1937, a fost ziua cea mare a recepţiei lui Lucian Blaga la Academie, cu ocazia primirii în acest înalt for ştiinţific. Discursul regelui Carol al II-lea a fost extrem de elogios pentru opera lui Lucian Blaga. Acesta felicită Academia Română pentru alegerea lui Lucian Blaga. După ce a terminat regele, Iorga a exclamat: „Dacă avem aşa oameni mari în Academie, eu nu mai am ce căuta aici”. În timp ce Lucian Blaga prezintă discursul de recepţie, „Elogiul satului românesc”, Nicolae Iorga şoptea ceva la urechea vecinului, ca să-i devieze atenţia. Iorga n-a mai asistat la partea a doua a solemnităţii. Trecând pe lângă Lucian Blaga, acesta l-a auzit spunând: „Am să-i arăt eu acestui domn, regelui, că mai există un Nicolae Iorga în ţară”. Academicienii, plictisiţi de „terorismele” lui Nicolae Iorga, l-au felicitat pe Lucian Blaga. Binevoitori s-au dovedit a fi Simion Mehedinţi, neurologul Gheorghe Marinescu şi Lupaş. Când s-a pus la vot alegerea lui Lucian Blaga, Nicolae Iorga s-a dus pe rând la fiecare academician, rugându-i să nu-l voteze pe Lucian Blaga, pentru că „e complet nebun”. Lupaş i-a răspuns: „Lasă, domnule profesor, că va dovedi şi Lucian Blaga că nu-i nebun”. Pentru că s-a amânat mereu şedinţa de recepţie, Sextil Puşcariu, cel care l-a propus pe Blaga, a lipsit, pentru examene la Cluj. În schimb, a participat sora lui, care i-a scris imediat fratelui despre modul cum s-a desfăşurat şedinţa. Au mai participat Vasile Băncilă, Maria şi Ion Pillat, Octavian Goga, Veturia Goga, iar din familie Tiberiu Brediceanu şi Ella Rădulescu. În jurnal se vorbeşte şi despre unele vizite la Berna. În trecere prin Berna, spre Germania, Mircea Eliade şi soţia au petrecut patru zile cu Cornelia şi Lucian Blaga, spre marea lor satisfacţie. Două săptămâni, familia Blaga s-a bucurat de prezenţa lui Octavian Goga şi a Veturiei. Au vizitat împreună Muzeul de Arte. Venind vorba despre cele întâmplate la Academie, Lucian Blaga i-a spus lui Goga că „Iorga suferă de hipertrofia calităţilor secundare ale unui geniu”. La sfârşitul jurnalului „Berna, 1937”, Cornelia Blaga se referă la „ticăloşiile” pe care le-ar mai pune la cale adversarii lui Blaga, privind concursul pentru catedra de filosofie a culturii. Şi Bogdan Duică făcea parte dintr-o campanie de presă împotriva lui Lucian Blaga. Aici jurnalul se întrerupe brusc, probabil, datorită împrejurărilor istorice, când pericolul unui nou război se apropia, viaţa marelui diplomat nefiind deloc comodă. Înţeleapta sa soţie, Cornelia Blaga, îl susţine atât în problemele vieţii cotidiene, cât şi ale creaţiei.
(va urma)
Constantin E. Ungureanu
