Labirintul constituie unul dintre cele mai vechi simboluri ale gândirii umane şi ale regăsirii succesive în etapele acestei gândiri, mai ales că metaforele simbolice se descoperă în activităţile pe care oamenii le desfăşoară! Se pare că în mitologie, labirintul este un simbol al morții și al învierii, reprezentând un fel de structură confuză şi plină de nedumeriri de tot felul! În epoca actuală, labirintul acoperă un conţinut cu încărcătură specială și limitează accesul la ceea ce înseamnă clarviziunea spaţiului şi timpului! Acest aspect întruchipează zona de tranziție dintre două lumi, una reală şi alta imaginară, mai ales că labirintul în sine este o poartă simbolică spre alegerea omului între bine şi rău, între absolut şi relativ, între mic şi mare, între istoric şi anistoric, motiv pentru care marele istoric Herodot a descris labirintul egiptean. situat lângă Lacul Moiris, cunoscut astăzi cu numele de Lacul Birket-Karun, situat la vest de râul Nil şi la 80 km sud de orașul modern Cairo, iar, potrivit comentatorilor de specialtate, acest labirint a fost centrul de la care faraonii au condus imperiul, cu toate că în principal a servit ritualuri religioase. Se pare că era un complex templu în care au fost făcute sacrificii tuturor zeilor Egiptului, cu toate că vizitatorilor nu li s-a permis ca să inspecteze încăperile subterane ale labirintului, în care erau morminte de regi. Legătura dintre labirint și mituri este cel mai bine înțeleasă atunci când se face legătura între ritualurile religioase dedicate zeului egiptean Osiris, care ar fi fost odată împăratul Egiptului. În acest fel, conştiinţa îndreptată către lumea divină descoperă pretutindeni o înlănţuire interioară şi o semnificaţie prin care labirintului îi sunt conferite indiciile altei lumi!
Înţelegerea şi contemplarea simbolurilor lumii sunt singurele labirinturi!
Gândirea omului modern şi post-modern de astăzi, pare că se regăseşte în condiţia cetăţeanului alegător şi amăgit de iluzii, aflat la discreţia «vânzătorilor de iluzii» şi de promisiuni deşarte, chiar dacă această gândire este eliberată şi dă un sens aparentei deşertăciuni a lumii create de Dumnezeu! E imposi¬bil de demonstrat existenţa unui sens în viaţa universală, pentru că nu se poate deduce raţional, din examenul lumii naturale, din moment ce fenomenele naturale nu îşi pot descoperi sensul decât trăind într-o experienţă spirituală, îndreptându-ne spre lumea spirituală a simbolisticii labirintului! Adevărul despre condiţia cetăţeanului votant în labirintul «amăgirilor», nu poate fi demonstrat decât printr-o viaţă pătrunsă de sens, printr-o conştiinţă ce distinge simbolic detaliile, care uneşte şi semnifică forma şi conţinutul a ceea ce omul alege şi pe cine alege! În acest fel, înţelegerea şi contemplarea simbolurilor lumii sunt singurele labirinturi profunde, singurele amăgiri prin ca¬re se simte şi se percepe adâncul misterios al fiinţei umane! Întreaga noastră viaţă socială de astăzi are sens numai atunci când e sfinţită simbolic, dar, poţi fi sau nu conştient de această sfinţire a vieţii numai printr-o credinţă adevărată! Unii consideră că se poate trăi superficial acest sens profund simbolic din viaţa socială, atunci când persoana pe care o alegi în cabina de vot se poate obiectiva în gândire şi poate fi înţeleasă în sensul unui realism asumat! Condiţiei alegătorului şi a celui ales, adesea inerente nu numai gândirii nereligioase, dar şi gândirii religioase, trebuie să li se opună, nu doar un spiritualism abstract sau un idealism visător, dar şi o spiri¬tualitate largă sau regăsită în ideile abstracte, printr-un simbolism în care labirintul momentului în care alegi între bun şi rău, între cel merituos şi cel mai puţin merituos constituie o promisune a credinţei în Dumnezeu! Spiritualismul teologic şi idealismul filosofic nu sunt trepte religioase de gândire, nici orientări religioase ale spiritului, ci teorii cu conotaţii metafizice, în vreme ce simbolismul este religios chiar prin esenţa lui. Dar, pentru a înţelege mai bine condiţia cetăţeanului votant în labirintul «amăgirilor», trebuie deosebit simbolismul realist de simbolismul idealist al structurii labirintului. Acesta din urmă, întâlnit în mediile cultivate ale umanităţii contemporane, nu este un simbolism autentic, ce uneşte şi leagă două lumi, una reală şi alta proiectată în viitor, ci este simbolismul despărţirii celor două lumi, al izolării lumii noastre interioare. Aceasta este expresia unei stări în care omul e detaşat de profunzimea fiinţei şi adâncit în lumea lui subiectivă, a frământărilor interioare şi a întrebărilor iscoditoare!
Labirintul simbolismului realist este singurul autentic, deoarece leagă şi uneşte două lumi!
Condiţia cetăţeanului votant în labirintul «amăgirilor» devine simbolismul inconfundabil al profundei singurătăţi spirituale a omului modern, cel al dedublării şi sfâşierii sale trupeşti, ca o premisă a rătăcirii sufleteşti! Privind retrospectiv, concepţia simbolică a lumii labirintului a fost cea prefigurată în a Evul Mediu, chiar dacă în vremea noastră a pierdut sensul fenomenelor supranaturale. Simbolismul unui labirint idealist este subiectiv şi convenţional, deoarece, atunci când omul crede că alege cel mai mic rău, în orice aspect gândit, nu vede decât reflexul experienţelor psihice, decât stările unui subiect detaşat de lumea spirituală şi de sursa origi¬nară a vieţii sale publice. Aflăm în afara cabinei de vot că expresia acestui simbolism idealist subiectiv, ni se oferă identic, în simbolurile labirintice neexistând o necesitate ontologică. În realitate, labirintul cetăţeanului votant contrazice profund chiar natura simbolului, care este o legătură, o trăsătură de unire, semnul altei lumi care există cu adevărat numai în Împărăţia cerului! Când sim¬bolismul idealist încearcă să explice adevărurile religiei, în¬totdeauna e înclinat să nu le atribuie decât o valoare subiectivă, mai ales că în experienţa spirituală, simbolismul unui labirint veritabil, va lăsa omul închis în el însuşi, separat de realităţile lumii duhului, fiindcă nu înţelege în profunzime natura experienţei şi a vieţii spirituale. Abia după încheierea campaniei electorale, labirintul simbolismului realist este singurul autentic, deoarece leagă şi uneşte două lumi, semnalând existenţa lumii spirituale şi a realităţii divine! În concluzie, în labirintul simbolurilor, nu ne sunt date indiciile convenţionale ale vieţii afective omeneşti, ci semnele indispensabile vieţii primare, ale spiritului însuşi în realitatea sa de început, în care discernem căile ce leagă lumea socială cu lumea spirituală. Pentru a sintetiza cele subliniate, putem aprecia că în labirintul simbolismului realist, suferinţa lumii nu este un fenomen lipsit de realitate, nici o iluzie subiectivă, ci o întrupare simbolică a realităţilor spirituale cu conotaţii teologice! Simbolismul realist nu eliberează şi nici nu înrobeşte structura labirintului celui care alege, nu leagă şi nici nu dezbină, pentru că este profund opus realismului naiv, obiectiv, dar tot atât de mult şi idealismului subiectiv şi simbolismului idealist. Omul care votează este dincolo de împărţirea gnoseologică existentă între subiect şi obiect, dincolo de absorbirea realităţii în lumea subiectului sau în cea a obiectului. În fine, pentru a încheia analiza de astăzi, să spunem că experienţa spiri¬tuală pe care se bazează simbolismul realist e în afara opoziţiilor dintre subiect şi obiect, dar, uneori este legată de concepţia substanţialistă a situaţiei sociale a omului, deoarece condiţia cetăţeanului votant în labirintul «amăgirilor» confirmă cu prisosinţă că viaţa spirituală nu este nici subiectivă, nici obiectivă în structurile labirintului, ci, simbolizarea, întruparea ei în semnele şi formele lumii sociale se pot înţelege ca obiectivare a opţiunilor cetăţeanului, dar se poate preciza şi în sensul raţional al cuvântului, mai ales că gândirea simbolică a labirintului apropie subiectul şi obiectul într-o mare profunzime a sensului alegerii în cabina de vot!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
