Despre Brâncuşi …. cu elevii Colegiului Naţional „Ecaterina Teodoroiu”

1252

La seria manifestărilor educative dedicate vieţii şi operei marelui sculptor Constantin Brâncuşi, organizate de Centrul Municipal de Cultură „Constantin Brâncuşi”, s-a adăugat astăzi cea organizată la Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu”, cu sprijinul domnului director Gheorghe Nichifor şi a domnului profesor Constantin Berbec, directorul pe linie educativă al colegiului.
IMG_2791Evenimentul a fost deschis de către Adina Andriţoiu, directoarea Centrului, care a prezentat importanţa amplasării ansamblului sculptural brâncuşian în oraşul Târgu Jiu, moment decisiv în transformarea acestuia într-un oraş cultural de importanţă europeană, după care a prezentat un scurt istoric al realizării Tripticului.
Sorin Buliga, folosindu-se de un material video, a prezentat aspectele cele mai importante din viaţa şi opera creatorului sculpturii moderne şi, de asemenea, lucrările acestuia aflate în muzeele de artă din Craiova şi Bucureşti. A fost subliniat faptul că ridicarea acestui monument funerar de artă era un moment de vârf dintr-un şir de evenimente comemorative în amintirea eroilor gorjeni care s-au sacrificat pentu ţară (aşa cum a fost şi mausoleul altei eroine a primului război mondial, Ecaterina Teodoroiu, realizat în manieră modernă de Miliţa Petraşcu, ucenica lui Constantin Brâncuşi).
IMG_2795Reprezentanţii Centrului Brâncuşi au creat un moment cultural interactiv, atrăgând elevii de clasele a XII-a într-un dialog constructiv pe marginea operei brâncuşiene în general, şi a capodoperei de la Târgu Jiu în special. Replicile elevilor au impresionat prin originalitatea lor. Întrebaţi, de pildă, dacă au găsit un răspuns la semantica ansamblului, un elev a răspuns foarte inspirat că acesta reprezintă itinerarul pe care eroii îl urmează: Masa este locul unde au mâncat cu familia pentru ultima oară (dar şi loc de comuniune sufletească), Poarta este pragul gospodăriei unde şi-au luat rămas bun, pecetluit printr-un sărut de despărţire, înainte de a cădea eroic apărându-şi cu vitejie oraşul; la Biserica Sf. Apostoli a avut loc slujba lor de înmormântare, iar Coloana reprezintă ridicarea lor spre cer, deoarece eroii, aşa cum se ştie în toate culturile străvechi, ajung direct în paradis.
În final a fost donată colegiului colecţia revistei Confesiuni (primele 12 numere), editată de Centrul Brâncuşi, mentor Gheorghe Grigurcu, sub directa coordonare și cu efortul constant al lui Doru Strâmbulescu, echipă care a reușit să realizeze una din cele mai bune reviste de cultură din Gorj.
C.P.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here