Fostul șef al BCR Gorj, Dumitru Contoloru, a pierdut procesul cu Statul Român în care solicita despăgubiri pentru zilele de arest petrecute în cadrul dosarului în care a fost arestat mai bine de un an de zile, cu peste un deceniu în urmă, și la finalul căruia a fost găsit nevinovat. Curtea de Apel București a respins solicitarea formulată de Contoloru, deși, pe fond, la Tribunalul Gorj, acesta obținuse câștig de cauză, iar suma pe care magistrații i-o acordaseră nu era deloc una de neglijat, asta în condițiile în care CEDO i-a acordat fostului director despăgubiri de 1500 euro prin sentința prin care a constatat că acesta a fost nedreptățit atunci când a fost ținut peste un an de zile în spatele gratiilor pentru ca, ulterior, să fie găsit nevinovat.
“Obligă pârâtul la plata către reclamant a despăgubirilor civile constând în 325.624 lei daune materiale şi 30.000 Euro daune morale”, stabilise instanța de fond în noiembrie 2013, verdictul respectiv fiind însă anulat acum de către magistrații bucureșteni, după o serie de amânări și tergiversări. “RESPINGE EXCEPŢIA PRESCRIPŢIEI DREPTULUI MATERIAL LA ACŢIUNE, INVOCATĂ DE APELANTUL MINISTERUL-PUBLIC- PARCHETUL DE LA LÂNGĂ Î.C.C.J.-D.N.A.-CA NEFONDATĂ. RESPINGE APELUL DECLARAT DE CONTOLORU DUMITRU, CA NEFONDAT. ADMITE APELURILE DECLARATE DE APELANŢII, MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE-DIRECŢIA REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE ŞI MINISTERUL PUBLIC-PARCHETUL-Î.C.C.J-D.N.A. ŞI SCHIMBĂ ÎN TOT SENTINŢA APELATĂ ŞI, RESPINGE ACŢIUNEA EXISTÂND AUTORITATE DE LUCRU JUDECAT”, a decis Curtea de Apel București, în aceste condiții fostul șef al BCR Gorj rămânând să vadă dacă avocații săi găsesc vreo cale extraordinară de atac a sentinței respective, verdictul de acum fiind unul definitiv.
Gelu Ionescu