Deşeuri colectate în trei localităţi din Gorj

175

deee-uriAsociaţia Română pentru Reciclare RoRec aduce campania „Locul deşeurilor nu este în casă. Trimite-le la plimbare!” în judeţul Gorj, pentru a treia oară în acest an. Alături de primăriile Novaci, Ţicleni şi Târgu Cărbuneşti, Asociaţia RoRec îi cheamă pe cetăţeni să participe la o nouă acţiune de colectare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice (DEEE).

Astfel, astăzi şi mâine, între orele 10:00 – 17:00, în Novaci va circula mini-caravana Asociaţiei RoRec, în cadrul căreia locuitorii pot depune aparatura electrică sau electrocasnică veche ori defectă. Vineri, în intervalul orar 10:00 – 17:00, în Ţicleni se va desfăşura acţiunea de colectare DEEE organizată de Asociaţia RoRec, iar locuitorii sunt aşteptaţi să se implice şi să aducă deşeurile de echipamente electrice şi electronice la punctele de colectare special amenajate: Primărie, Casa de Cultură, Şcoala Primară Nr. 3 (Răşina). Sâmbătă, 28 aprilie a.c., între orele 10:00 – 17:00, cetăţenii din Târgu Cărbuneşti şi din satele aparţinătoare au la dispoziţie cinci puncte de colectare, unde pot depune DEEE: Casa de Cultură Târgu Cărbuneşti, Şcoala Creţeşti, Şcoala Pojogeni, Şcoala Ştefăneşti, Şcoala Cărbuneşti Sat. În cazul obiectelor voluminoase, acestea beneficiază de preluare gratuită. Cetăţenii pot obţine informaţii suplimentare despre modalitatea în care pot programa un astfel de transport gratuit, apelând numărul de telefon 0732.627.179, disponibil până sâmbătă, 28 aprilie, între orele 8:00 – 15:00. Cei care se vor implica în campania Asociaţiei RoRec şi vor depune un DEEE au şansa de a câştiga premiile puse în joc de către parteneri. Vor fi organizate trei tombole, câte una pentru fiecare dintre cele trei localităţi participante la acţiunea de colectare. Tragerea la sorţi pentru Novaci va avea loc vineri de la ora 18:00, la Casa de Cultură, iar deponenţii pot câştiga cinci cafetiere, cinci ferăstraie verticale sau trei maşini de găurit. Tombola din Ţicleni va avea loc tot vineri de la ora 19:30, la Primăria Ţicleni. Cei mai norocoşi pot pleca acasă cu câte una dintre cele cinci cafetiere sau cinci maşini de găurit. Tragerea la sorţi şi premierea voluntarilor din Târgu Cărbuneşti vor avea loc sâmbătă de la ora 18:30, la primăria din localitate. Participanţii pot câştiga cinci aspiratoare, cinci fierăstraie verticale sau cinci maşini de găurit.

I.P.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here