Descoperirile făcute de polițiști, în urma raziei din Gorj

5822

În urma acțiunii de amploare, desfășurată de polițiști, miercuri, pe raza județului Gorj, pentru siguranța transporturilor, șase șoferi au rămas fără pemise de conducere, iar trei bărbați s-au ales cu dosar penal pentru că se aflau la volanul unor autoturisme, deși nu aveau acest drept. Nu au lipsit nici amenzile, în urma verificărilor la punctele de colectare a materialelor feroase și neferoase, pentru descurajarea valorificării ilegale a componentelor sustrase de la infrastructura critică. Controalele au fost continuate, ieri, pe raza întregului județ. ,,Cu ocazia controalelor efectuate, polițiștii au verificat 23 puncte de colectare materiale feroase/neferoase, fiind aplicate trei sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor Legii nr.12/1990, privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite, în valoare de 8.000 de lei. Totodată ,polițiștii au confiscat cantitatea de 94 de kilograme de aluminiu și 49 de kilograme de cupru.
Polițiștii rutieri au depistat, în trafic, trei bărbați de 19, 40 și 52 de ani, în timp ce conduceau autovehicule pe drumurile publice, deși nu aveau acest drept, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice, de către o persoană, fără a avea acest drept. De asemenea, polițiștii au mai aplicat 55 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor OUG 195/2002 R., privind circulația pe drumurile publice, ocazie cu care au fost reținute șase permise de conducere. Au mai fost verificate opt stații de cale ferată și patru trenuri destinate transportului de persoane. Peste 250 de persoane au fost legitimate cu ocazia controalelor desfășurate. Nu au fost identificate cazuri de migraţie ilegală”, a declarat Victor Țuhașu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
Poliția Română, prin Direcția de Poliție Transporturi, a participat, la nivel național, la o acțiune, organizată la nivel european, miercuri și joi, sub egida RAILPOL, care are ca scop siguranța cetățeanului și asigurarea integrității infrastructurii critice. ,,În acest context, polițiștii gorjeni de la transporturi, ordine publică și rutieră acționează pentru prevenirea și combaterea furturilor de componente de la infrastructura critică, în ceea ce privește transportul feroviar, telecomunicaţii, aprovizionarea cu electricitate, petrol şi gaze naturale, transport şi depozitare carburant, a faptelor săvârșite cu violență, depistarea migranţilor ilegali şi verificarea legalităţii transportului/depozitării mărfurilor periculoase. Se acționează în trenurile de persoane şi marfă, în staţiile şi triajele feroviare, precum şi în alte zone cu un nivel criminogen ridicat pe linia infracţiunilor vizate. De asemenea, sunt vizate mai multe obiective economice care gestionează infrastructuri critice”, a mai declarat Victor Țuhașu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. La acțiune au participat reprezentanți ai Biroului pentru Imigrări Gorj și ISU Gorj.
L.F.