Descoperire șocantă în calculatorul unui bărbat din Bâlteni, reținut pentru pornografie infantilă

2463

Un bărbat de 41 de ani, din comuna Bâlteni, a fost reținut, miercuri, sub acuzația de pornografie infantilă.
Acesta este suspectat că, în perioada 2016-2019, ar fi deţinut şi pus la dispoziţie, pe internet, mai multe materiale pornografice cu minori, cu vârste cuprinse între doi şi 14 ani.
Ancheta este coordonată de un procuror din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Biroul Teritorial Gorj.
,,La data de 30 octombrie, polițiștii din cadrul SCCO Gorj, împreună cu procurori din cadrul DIICOT- Biroul Teritorial Gorj, au reţinut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj un bărbat de 41 de ani, din comuna Bâlteni, bănuit de săvârșirea infracţiunii de pornografie infantilă.
Din cercetările efectuate de polițiști, a reieșit faptul că, în perioada 2016-2019, bărbatul a deţinut şi pus la dispoziţie, prin intermediul reţelei publice INTERNET, mai multe materiale pornografice cu minori, cu vârste cuprinse între 2 şi 14 ani.
În cursul zilei de joi, bărbatul a fost prezentat Tribunalului Gorj, fiind dispusă măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile”, a declarat Victor Țuhașu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.