Descinderi la firma poluatoare din Bălești! Focar de infecție, complicități și încălcări ale legilor de mediu

5039

* 27 de percheziții în Gorj și în alte 10 județe, la patronii firmelor de colectare a deșeurilor

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Gorj – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, au efectuat 27 de percheziții domiciliare, în județele Gorj, Giurgiu, Timiș, Alba, Suceava, Neamț, Iași, Olt, Dolj, Sibiu și municipiul București, în vederea documentării activității infracționale a unor agenți economici și persoane fizice, care desfășoară activități de colectare și reciclare de deșeuri.

,,Perchezițiile se derulează la sediile și punctele de lucru ale mai multor agenți economici, precum și la domiciliile unor persoane fizice, care, începând cu anul 2017 și până în prezent, ar fi dezvoltat un sistem de fraudare și inducere în eroare a operatorilor implicați în mecanismul de transfer al responsabilității stabilite în sarcina producătorilor de deșeuri din ambalaje, cauzând un prejudiciu de aproximativ 4.700.000 de lei”, a precizat IPJ Gorj ieri, într-un comunicat de presă.

,,Poate vor spăla jegul din județul ăsta și vor vedea ce vedem și noi, de ani de zile: mizeriile făcute de APM Gorj”
Astfel, câteva echipaje de poliție au mers să percheziționeze depozitul firmei NCR de „reciclare” din Bălești. După câțiva ani în care această firmă a comis abuz după abuz, poluând toată zona, sol și aer, cu pulberi de sticlă rezultate din așa-zisa reciclare, echipele de poliție de la Investigare a Criminalității Economice au venit ieri, la sediul acesteia.
Ilie Holtea, cel care se luptă cu poluatorul din Bălești, de câțiva ani, la fel cum face și Mădălina Șarapatin, cu Polaris – poluatorul din cartierul Slobozia, a anunțat ieri, pe pagina sa de socializare, momentul în care polițiștii pătrundeau la sediul NCR: ,,S-o fi trezit statul român ? Câteva echipaje de Poliție vizitează în această dimineață depozitul NCR Poluare. Nu ar trebui să le fie greu să vadă ce vedem noi de ani de zile: complicități, încălcări ale legilor de mediu și nu numai. Nu pot decât să le urez ,,spor la lucru” polițiștilor, sunt unul dintre cei care încă sper că Statul Român se va trezi și va spăla jegul din județul asta. Mizeriile făcute de APM Gorj vor rămâne pentru multă vreme, ei sunt cei care le-au permis acestor poluatori să ne otrăvească la noi în case. Forfota mare în această dimineață, inițial poluatorii îndrăzniseră să nu permită Poliției să între în focarul de infecție. Probabil pentru că nu aveau ce să ascundă. Voi ce credeți ?”, a întrebat Ilie Holtea.
M.C.H.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.