Deschiderea stadioanelor, tot mai aproape?

1275

Justin Ştefan, secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal, crede că stadioanele de fotbal stau închise fără o bază reală. Conducătorul de la LPF a revenit cu propunerea ca suporterii să populeze circa 20-30% din capacitatea arenelor. La fel ca alţi oameni de fotbal, Ştefan consideră fără temei decizia de a împiedica fanii să aibă acces, în aer liber, la meciurile organizate de FRF şi LPF, cu toate că populaţia umblă, de voie, prin centrele comerciale sau pe pârtiile de schi. „Vom continua să cerem în mod constant reprezentanţilor Guvernului să reanalizeze deschiderea stadioanelor pentru public. Vedem ce se întâmplă pe pârtiile de schi, la mall-uri şi alte zone aglomerate care sunt deschise. Eu nu cred că există absolut niciun impediment să redeschidem stadioanele pentru public. Măcar la o capacitate redusă de 20-30%. Iar ulterior să vedem cum se descurcă reprezentanţii cluburilor cu modul în care se intră şi se iese din stadion. Iar de acolo să creştem treptat capacitatea locurilor deschise de pe stadioane. Avem şi chestiunea vaccinării… Sunt convins că oamenii se vor vaccina din ce în ce mai mult, iar lucrul ăsta va duce la ridicarea unor restricţii. Vorbim de o competiţie în aer liber şi sunt convins că suporterii vor şti să respecte regulile. Eu nu văd probleme din acest punct de vedere“, a afirmat Justin Ştefan. În România, ultimele meciuri cu spectatori s-au disputat la începutul lunii martie în 2020.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here