Deschiderea noului an academic 2019-2020 la Universitatea «Constantin Brâncuşi» din Târgu-Jiu (I) – ,,Universitatea «Constantin Brâncuşi» din Târgu-Jiu și-a înțeles și asumat menirea ce-i asigură identitatea și recunoașterea în spațiul universitar românesc și european”!

1355

Marți, 1 octombrie 2019, la sediul Universităţii «Constantin Brâncuşi» din Târgu-Jiu, Complexul Studențesc «Debarcader», str. Tineretului nr. 4, în Amfiteatrul «Auditorium Maximum», s-a desfăşurat festivitatea deschiderii noului an universitar, în prezenţa unui număr mare de studenţi, de cadre didactice universitare şi din învăţământul preuniversitar, ca şi a unor personalităţi de seamă ale administraţiei municipale, judeţene şi chiar naţionale, care au răspuns invitaţiei Preşedintelui Senatului şi a domnului Rector, de a participa la un asemenea important eveniment şi de a transmite mesaje emoţionante pe adresa unei prestigioase şi respectate universităţi, aflată sub patronajul «părintelui sculpturii moderne», am putea spune, un autentic vector spiritual care îndrumă paşii tinerei generaţii de peste un sfert de veac!

,,Noi, românii, am avut menirea noastră în această lume”!
Festivitatea a fost prefaţată de intonarea imnului universitar şi de oficierea de către un sobor de preoţi în frunte cu Preacucernicul Părinte Protopop, Marian Mărăcine, a unui «Te Deum» al cântărilor pe scara înălţării Slavei Lui Dumnezeu, după care domnul prof. univ. dr. Adrian Gorun, Preşedintele Senatului Universităţii «Constantin Brâncuşi», a prezentat un amplu discurs inaugural de o înaltă ţinută hermeneutică, în care a punctat o serie de aspecte privitoare la importanţa zilei de 1 octombrie, când instituțiile academice din țara noastră își redeschid cursurile, inaugurând noi spații ale cunoașterii sistematice, când studenții și profesorii pornesc laolaltă pe cărări nebănuite, animați de intense trăiri, izvorâte din dorința nemărginită de a împărtăși cunoaștere și de a accede la noile paradigme culturale prin care ne înnobilăm condiţia umană. În acest sens, vorbitorul a subliniat faptul că există la Târgu-Jiu o universitate publică întemeiată și durată prin stăruința și munca tenace a unor oameni luminați, la rândul lor dăruitori de lumină spre înălțarea spiritului generațiilor de tineri ce și-au găsit în ei veritabili magiștri, unii dintre aceştia ridicându-se la ceruri, motiv pentru care a fost păstrat un moment de reculegere în memoria lor! Conturând un tablou cuprinzător al realităţii lumii de astăzi, domnul preşedinte Adrian Gorun a menţionat faptul că: ,,Trăim și muncim într-o lume în care globalizarea reorganizează sistemul de valori, informatizarea generează societăți eminamente informatizate, cultura dobândește valențe utilitarist-scientiste, viața spirituală tinde spre universuri atipice” iar ,,În această ecuație trebuie privită și educația actuală, esență a spiritualității oricărui neam, generatoarea conștiinței reflexive fără de care însăși existența neamului respectiv este în pericol. De ani buni, educația este în căutare de sine în întreaga lume: căutare de sens, căutare de finalități, căutare de statut și rol. Și este de înțeles, până la un punct, raportându-ne la marile transformări sociale, politice, culturale din ultima vreme. Bântuită de varii curente – de la cele ce se autointitulează neoliberale, la cele autointitulate neo-marxiste, promotoarele așa-numitei «noua revoluție culturală»…când s-a câștigat enorm în privința accesului rapid și tot mai universal la informație, dar s-a pierdut iremediabil în privința formării și exersării capacităților cognitive, mnezice, volitiv-atitudinale și comportamentale…care au diminuat ponderea și reprezentativitatea la nivelul personalității multor tineri aflați pe băncile școlii actuale…Noi, românii, am avut menirea noastră în această lume, atâta timp cât ne-am situat spiritual în spațiul axiologic european, iar acest spațiu și-a conservat vechile tradiții culturale. Fracturarea cursului istoriei, pentru o jumătate de secol, ne-a plasat în afara acestui spațiu, alterându-ne chiar și destinul vocației. Iar, când am reluat cursul firesc, ne-a trebuit un timp destul de lung spre a ne reacomoda, spre a redeveni ceea ce eram cândva. Dar, nu am făcut-o pe cale naturală, ci, am preferat să imităm pe alții, chiar și pe aceia cărora, cândva, le eram modele de cultură și de viață spirituală. Diriguitorii societății românești post-comuniste au considerat că, renunțând la valorile proprii și preluând altele, cu împrumut, devenim competitivi și ne redobândim demnitatea”, a reiterat preşedintele Senatului UCB Târgu-Jiu, după care analiza domniei sale s-a îndreptat către Universitatea «Constantin Brâncuşi» din Târgu-Jiu, care ,,și-a înțeles și asumat menirea ce-i asigură identitatea și recunoașterea în spațiul universitar românesc și european…prin contribuția noastră, a corpului profesoral, și-au găsit clarificare și – în cea mai mare parte rezolvare în planul teoreticului – probleme privitoare la demografie, regionalizare, securitate națională și siguranța cetățeanului, resursele energetice, justiție, democrație, sănătate și dezvoltare umană”!

,,De noi, profesorii, depinde fundamental organizarea eficace a procesului și a conținuturilor învățământului”!
,,De aceea, ne onorează faptul că suntem singura universitate din România care a organizat numai în anul academic recent încheiat două conferințe naționale cu participare internațională pe parcursul a 14 zile (fiecare desfășurându-și lucrările 7 zile consecutive), prima despre «Educație, Justiție, Administrație» și cea de-a doua despre «Viitorul învățământului (strategii, soluții, legiferare)», care s-au bucurat de prezența la Târgu-Jiu, a celor mai reprezentativi și relevanți specialiști în domeniul educației, unii teoreticieni de înalt rafinament, recunoscuți în aproape toate statele lumii pentru valoarea ideilor promovate, alții, manageri performanți, diriguitori ai ministerului în anumite perioade sau ctitori de școli și universități performante…un lucru care dovedeşte că spaţiul academic este un spațiu eminamente științific și cultural, un spațiu în care se produc idei, care, preluate și aplicate prin politic, juridic, economic ș.a.m.d. dobândesc forță, obiectivându-se în fapte reale care demonstrează că avem nevoie de o educație sănătoasă, o educație benefică atât individului, cât și comunității căreia îi aparține…Din nefericire, azi se constată o devalorizare a capitalului educațional, o alterare a mediului școlar, o decredibilizare a școlii, o multiplicare a formelor fără fond, cu impact major asupra calității ofertei educaționale. Sistemul național de învățământ – pe care au fost grefate asemenea forme fără fond, preluate agresiv și ostentativ prin imitarea altora, de multe ori mai puțin performanți decât noi – parcurge etape succesive în care disfuncțiile de profunzime îi diminuează capacitatea de autoreglaj. Realitatea factuală, exprimată prin indicatori de stare ai învățământului nostru este cea care confirmă agravarea unei crize de substanță…Școala de azi se află în fața unui conflict de valori! Misiunea ei devine mult mai dificilă, suportând șocul a două categorii de constrângeri: constrângeri venite dinspre mediul social, în continuă și rapidă schimbare, și constrângeri interne, generate de propriile mecanisme funcționale (în general conservative, rezistente la schimbări adaptative). Dar, de calitatea mediului școlar și universitar sunt în exclusivitate responsabili profesorii, educatorii! În această privință, orice încercare de derobare, ne-ar trimite în sferele deprofesionalizării, pentru că de noi, profesorii, depinde fundamental, organizarea eficace a procesului și a conținuturilor învățământului! Noi suntem responsabili de proiectarea culturii școlare, de decodarea și transmiterea fragmentelor esențiale ale cunoașterii, de formarea la elevi și studenți a capacităților instrumental-cognitive (de ordin funcțional-intelectual), de formarea acelor deprinderi care să genereze autonomizarea ființei (din perspectivă cognitivă, afectivă, comportamentală, evolutiv-civică). De noi depinde punerea în practică a proiectului educațional, acela de formare individuală, prin transmitere culturală și integrare social” a subliniat cu profundă subtilitate domnul Adrian Gorun, un remarcabil reformator al sistemului educaţional românesc din ultimele trei decenii! În încheierea cuvântului rostit, vorbitorul a felicitat corpul profesoral şi a mulţumit personalului didactic, personalului didactic auxiliar și personalului nedidactic pentru munca desfășurată în anul academic anterior, a felicitat studenţii şi le-a mulţumit reprezentanților autorităților publice locale şi judeţene, Inspectoratului Școlar Județean, pentru sprijinul și colaborarea bună cu comunitatea academică, le-a mulţumit conducătorilor serviciilor publice deconcentrate pentru sprijinul acordat, după care a declarat deschis anul universitar 2019-2020 la Universitatea «Constantin Brâncuşi» din Târgu-Jiu şi le-a urat succes profesorilor, personalului didactic auxiliar și nedidactic, tuturor studenților, felicitând «bobocii» pentru alegerea lor, asigurându-i că ,,noi, profesorii, le promitem că nu vor regreta alegerea! Tuturor participanților la ședința festivă a Senatului, vă adresez mulțumiri și vă urez să vă împliniți toate dezideratele profesionale” a încheiat domnul Adrian Gorun.

,,Interacţiunea dintre profesori şi studenţi este o condiţie a reuşitei învăţământului universitar”!
În continuare, în mesajul adresat participanţilor, domnul prof. univ. dr. Toader Nicoară, Rectorul Universităţii «Constantin Brâncuşi» din Târgu-Jiu a exprimat câteva «gânduri» despre UCB şi despre proiectele noului an universitar, apreciind că ,,Universitatea «Constantin Brâncuşi» este şi un «instrument» de dezvoltare economică a oraşului şi a judeţului, aflându-se în faza maturizării creatoare, iar ,,cei 1276 de studenţi din anul I sunt cei care vin în întâmpinarea nevoilor de profesionalizare! Interacţiunea dintre profesori şi studenţi este o condiţie a reuşitei învăţământului universitar! Colaborarea dintre UCB şi o serie de instituţii culturale şi economice demonstrează că UCB este o instituţie de care trebuie să se vorbească numai de bine”, a încheiat rectorul instituţiei academice de la Târgu-Jiu! (VA URMA)
Profesor, Vasile GOGONEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here