Sterpe şi confuze sunt galimatiile lui Zeus-BĂSE privitoare la descentralizare. De fapt confuzia şi minciuna, negândirea şi rătăcirea aiurită se găsesc din belşug în tot ce glăsuieşte acest marinar noncoeziv. În toate câte le zice şi face neruşinatul vaporean nu este nimic despre nevoile materiale, intelectuale ori materiale ale poporului român, cu el contemporan.
Galimatiile, hăhăitul dement ori zâmbetul perfid şi antiuman, uitătura sarcastică sunt dovezi peremptorii că acest calpuzan poartă în suflet şi conduită ura faţă de români şi România şi nu are pic de remuşcări pentru că ne-a îndepărtat de bine şi demnitate, de şcoală şi plăcerea neostoită de a cunoaşte şi umbla cu fruntea sus. Lugubraţiile pe tema regionalizării şi descentralizării, ideea nedisimulată a înfiinţării unui nou minister, care să centralizeze utilizarea tuturor fondurilor europene aşează pe treptele infamiei şi dezonoarei un aventurier incapabil să gândească conex, profund şi fecund. Se pare că acest supraminister ar fi efectul negocierilor PDL cu UDMR. Adică, dacă UDMR acceptă opt megajudeţe şi două autonome, Covasna şi Harghita – atunci, pentru a li se asigura acestora două acces generos la fondurile europene, acest megaminister ar putea să acorde prioritate celor două judeţe „secuieşti”. Lesne de intuit că lucrurile s-ar complica îngrozitor, întrucât multe fonduri de la Uniunea Europeană sunt de competenţa unor ministere, pentru mari proiecte, precum cele din Transporturi, Mediu, Sănătate, turism, infrastructură etc. Orice om cu mintea trează şi cu imaginaţia sănătoasă pricepe cum ar scădea birocraţia aceea de care tot bălmăjeşte marinarul aventurier şi de care vrea cu tot dinadinsul să ne ferească, prin descentralizare, dacă toate proiectele ministerelor ar trece mai întâi pe la acest megaminister ce va obiectiva nălucirea băsesciană, fantasmagorică. În realitate, descentralizarea este o chestiune chiar serioasă şi Traian Băsescu merită a fi lăudat pentru că o repune în discuţie, chiar dacă bălmăjeşte că nu este iniţiatorul ei. Ceea ce nu poate fi lăudat, însă, la acest neguros vaporean este modul în care explică el descentralizarea – adică, pe dos! Pe Zeus-BĂSE îl îngrozeşte, mai întâi, faptul că, într-o democraţie parlamentară, sunt prea mulţi care dezbat felurite idei şi proiecte, înainte de a lua o hotărâre. Prea mulţi, coane Fănică, în loc să fie unul care să zică „Aşa!” – şi toţi să execute aşa cum zice el, fără să cârtească. A început ciumetele prin a demoniza parlamentul şi parlamentarii; prea sunt multe cele două Camere, prea mulţi parlamentari! Nu o să dau exemple de ţări care au mai mulţi parlamentari la un milion de locuitori decât România, pentru că, în ultimă instanţă, reprezentarea în parlamente, în funcţie de numărul populaţiei, ori al electoratului, sunt chestiuni care depind de mulţi factori – de la tradiţii istorice, la specificul socio-uman, economic, geografic, educaţional, până la criterii strict politice sau etnice (cum e cazul reprezentării minorităţilor în Parlamentul României, de la UDMR, la celelalte). De această dată Zeus-BĂSE a mai făcut un pas ipocrit, descoperind alţi „aleşi” de prisos: sunt prea multe consilii judeţene, cu prea mulţi consilieri. (Se pune întrebarea: dacă, prin reducerea numărului de parlamentari, scade reprezentativitatea democratică a grupurilor mici, cum gândeşte Zeus să procedeze cu consilierii locali şi megajudeţeni – să fie şi ei mai puţini ori mai mulţi? Adică, s-ar putea compensa pierderea de reprezentativitate din parlament cu creşterea ei la niveluri mai apropiate de electorat – dacă tot e vorba de descentralizare?) Am nedumeriri şi în legătură cu modul în care vede vaporeanul descentralizarea prin reducerea centrelor de decizie din teritoriu: opt consilii megajudeţene mi se par mai „centralizate” decât 41 de consilii judeţene. Se poate discuta indubitabil şi despre descentralizare, şi despre o altă structură a judeţelor. Dar, simpla invocare a tradiţiilor pentru păstrarea celor 41 şi, eventual, refacerea altora nu este un argument suficient de puternic şi infailibil pentru imperativele viitoare ale societăţii româneşti. Esenţa problemei este alta: reducerea birocraţiei, oricare ar fi ea (de la ministere şi agenţii până al nivelul instituţiilor mici – toate inventatoare, zi de zi, de birocraţie sufocantă şi păguboasă socio-economic), singura care ne garantează că cetăţeanul nu va fi asfixiat de „prea mult stat”, mai cu seamă dacă acesta este diriguit de Zeus-BĂSE şi obedienta lui obială BULĂ-Boc. Pentru moment – dincolo de faptul că aventurierul marinar şi Guvernul celui din Răchiţele n-au oferit o bază serioasă şi infailibilă de discuţie (analize, studii, proiecte concrete) – nu avem, din păcate, nici o justificare credibilă a urgenţei reîmpărţirii administrativ-teritorială. Avem noroc cu Sulfina Barbu, Sever Voinescu, Spânu, Vişan, Toader, care cu sofisticările lor eliptice şi tot bălmăjind demonstrează că PDL şi al lor Zeus-BĂSE se află într-o incomensurabilă bâjbâială. Cât despre reducerea centralizării, ideea creării încă a unui minister demonstrează că nu-l putem lua în serios pe Traian Băsescu. Tipul ăsta n-are stofă de om de stat, el este un hazardat, fără discernământ şi dreaptă judecată. Ignoranţa, derapajele aventuriste şi păguboase îl descalifică pe zadarnicul Zeus.
Prof. univ. dr. Grigore Drondoe
