Deputatul Vîlceanu a rămas cu amendamentele în drum

278

Parlametarul liberal Dan Vîlceanu a făcut două amendamente la bugetul Ministerului Transporturilor solicitând bani mai mulți pentru două drumuri, care ar urma să fie reabilitate și modernizate în acest an, cu fonduri de la instituția în cauză. Deși a depus amendamentele pentru obținerea mai multor fonduri pentru drumul care leagă Scoarța de Drăgășani și Târgu-Jiul de Baia de Aramă, Vîlceanu nu s-a prezentat și în fața comisiei pentru susținerea lor, cum cere legea, iar acestea au fost, evident, respinse. Asta nu l-a oprit însă pe parlamentar să se laude, printr-un comunicat de presă, cu ceea ce a scris doar pe hârtie.

Mai exact, vineri, liderul PNL Gorj a fost absent la susținerea celor două amendamente în fața Comisiei de Transport și Energie din Senat, iar acestea nu au fost aprobate. Vicepreședintele acestei comisii, senatorul Scarlat Iriza susține că cele două amendamente nu au trecut prin simpla absență a inițiatorului acestora. ,,Dacă deputatul de Gorj ar fi susținut amendamentele eu aș fi votat pentru ele, deși, știu că au fost prevăzuți suficienți bani pentru ambele rute. Dan Vîlceanu nu s-a prezentat însă, și conform cutumei, amendamentele nesusținute de inițiator au fost respinse”, a declarat senatorul de Gorj.

Lauda de sine..
Deși a făcut treaba doar pe jumătate, Dan Vîlceanu a considerat că trebuie să se lăude de parcă nu s-ar cunoaște că este singurul parlamentar al opoziției, la nivel de Gorj. Prin intermediul unui comunicat de presă al PNL Gorj, Vîlceanu a fost ridicat în slăvi pentru că a făcut numeroase amendamente, contabilizate chiar la 136 de milioane de lei(bani pentru investiții), astfel: ,,Deputatul PNL a solicitat bani și pentru realizarea unor lucrări de infrastructură. Astfel, Dan Vîlceanu a solicitat suplimentarea sumelor cu 8 milioane de lei pentru reabilitarea DN 67D, care leagă municipiul Tg-Jiu de stațiunea Herculane, drumul fiind de o importanță turistică deosebită. Porțiunea din acest drum pentru care există oportunitatea de realibilitare are 42 de km, între Tg-Jiu și Baia de Aramă, iar în august 2016, Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru acest tronson, finanțarea fiind asigurată prin împrumut de la BEI și bugetul statului”.
Laudele la adresa lui Vîlceanu, menționat în același comunicat drept ,,singurul parlamentar de Gorj care a depus amendamente la Legea Bugetului de Stat în 2017”, nu se opresc aici.
,,Totodată, Dan Vîlceanu a solicitat 90 milioane de lei pentru modernizarea DN 67 B Scoarța-Pitești, care are o lungime de 190 de km, leagă 4 județe Gorj, Vîlcea, Olt, Argeș și străbate 20 de localități. Acest drum este foarte important pentru economia celor 4 județe din Oltenia. În motivarea sa, deputatul liberal a menționat faptul că respectivul drum nu a mai fost reabilitat de 40 de ani, iar CNAIR a atribuit, în urmă cu câțiva ani, prin licitație, contractul de reabilitare a acestui drum, Asociației STRABAG-DELTA ACM & EUROCONSTRUCT, însă lucrările nu au început nici până acum, întrucât sumele alocate erau mai mici decât garanția de bună execuție pe care firmele trebuiau să o depună, nefiind suficiente nici pentru organizarea de șantier”, se mai arată în comunicatul de presă al PNL Gorj, care nu menționează și lipsa parlamentarului la susținerea acestor amendamente, prezența lui în vederea aprobării fiind obligatorie.
În comunicatul de presă se menționează și de alte trei amendamente pe mediu și economie, două având legătură cu municipiul Motru și unul cu fabrica de armament de la Bumbești-Jiu, ambele localități având administrații liberale.

Amendamentele opoziției, ca să fie la număr?!
De altfel, a fost nevoie de două ore şi jumătate pentru ca bugetul Ministerului Transporturilor să primească girul comisiei de specialitate. Inclusiv cele 156 de amendamente depuse de parlamentari. Mare parte din cele depuse de opoziţie nu au trecut, în ciuda faptului că se refereau la proiecte importante de infrastructură.
,,Trebuie văzut exact dacă aceste amendamente au o utilitate sau sunt făcute doar pentru a-și arăta activitatea parlamentară anumite persoane”, a taxat amendamentele opoziției Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor.
A.STOICA

2 COMENTARII

Lasă un răspuns la o gorjeanca Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here