Deputatul Miruță cere demisia unui ministru PNL

2345

Deputatul USR Gorj, Radu Miruță, cere demisia ministrului liberal al Digitalizării, Florin Roman, după ce presa a făcut public faptul că și-a însușit, în CV, o carte care nu-i aparține.
„Derapajul etic al domnului ministru PNL Florin Roman, care și-a menționat în CV o carte care nu există în realitate, mi se pare o infracțiune de ordin etic (cel puțin) la fel de gravă. Prin urmare, solicit demisia/demiterea imediată a domnului Florin Roman din funcția de ministru în Guvernul României! În domeniul academic, o faptă mai gravă ca aceasta nu există. Este furt intelectual și parvenitism din partea unui om pus să coordoneze un minister extrem de important de care nu îl leagă absolut nicio experiență”, spune Miruță, secretarul Comisiei pentru tehnologia informației și comunicațiilor din cadrul Camerei Deputaților.
„În țările democratice al căror model îl invocăm adesea, plagiatul, furtul intelectual, asumarea unor merite care nu-ți aparțin, falsul în biografie, omisiunile frauduloase sunt tot atâtea infracțiuni cel puțin de ordin etic, incompatibile cu poziția de servant public (premier, ministru, șef de instituție publică etc). Îmi vin în minte două exemple: Ministrul german al apărarii, Karl-Teodor zu Guttenberg, dat ca sigur succesor al Angelei Merkel, a fost acuzat în 2011 că și-a plagiat teza de doctorat. Nu doar că a fost obligat rapid să-și dea demisia din funcția de ministru, dar a și dispărut complet din mediul politic german. La fel s-a întâmplat și cu fostul președinte al Ungariei, Pal Schmitt, demis din funcție pe același motiv, că și-a plagiat teza de doctorat”, a mai spus Miruță. Florin Roman și-a trecut în CV lucrarea „Teoria sistemelor informaţionale”, însă nu poate fi găsită nici la editură, nici la Biblioteca Naţională. Ulterior, ministrul PNL a precizat că „se creează o confuzie între publicarea unei cărţi şi o lucrare de cercetare ştiinţifică”. Apoi s-a scuzat că n-a ajuns „ministru la beletristică”, declarând că ar fi bine ca miniștrii să nu fie specializați pe sectoarele de activitate pe care le conduc, pentru a nu exista tentația furtului.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here