Deputatul Mihai Weber: „Nu am absolut nimic cu Alin Văcaru, nici cu celălalt coleg, Victor Ponta. Dimpotrivă!”- Replica lui Văcaru

502

După ce deputatul PSD, Alin Văcaru, a declarat că, din punctul său de vedere, nu ar exista motive să fie exclus din partid, președintele executiv al PSD Gorj, Mihai Weber, susține, în continuare, că toți cei care nu au păstrat linia pe care partidul a impus-o vor fi sancționați. Acesta a vorbit și despre relația pe care o are cu Victor Ponta. “Referitor la cei doi colegi și la ceilalți colegi, care nu au votat pentru această moțiune, decizia este numai și numai a lor. Acești colegi au ales, în cunoștință de cauză, să nu păstreze linia pe care Partidul Social Democrat a impus-o. S-a știut de la bun început ce decizii s-au luat în cadrul Comitetului Executiv Național, și anume că cei care vor face parte din Guvernul Grindeanu- Ponta vor fi excluși. Aceasta a fost o decizie anunțată și cei care nu vor sprijini acțiunea partidului, de asemenea, vor primi sancțiuni care pot să conducă până la excluderea din partid. Cei care nu au votat moțiunea nu au fost alături de Partidul Social Democrat. În câteva zile va fi un Comitet Executiv Național, în care vor fi anunțate sancțiunile pentru cei care au ales altă cale, și nu cea a PSD”, a declarat, ieri, deputatul Mihai Weber, în cadrul unei conferințe de presă.

“Relațiile personale sunt bune”
Acesta susține că, personal, se află în relații bune cu Alin Văcaru și Victor Ponta, deși cei doi deputați au fost împotriva moțiunii de cenzură. “M-am întâlnit cu domnul Văcaru și mă întâlnesc în fiecare zi, la Parlament. Dacă avea ceva de spus, niciodată nu am spus nu. Tot timpul am comunicat. Pot să vă spun că m-am întâlnit și cu Victor Ponta, chiar miercuri, înainte de moțiune și am discutat. Relațiile personale sunt bune și cu Victor Ponta. Asta nu înseamnă că relațiile personale să primeze interesului partidului. Relațiile personale sunt la un nivel normal, mediu. Nu e decizia mea. (…)Eu unul, personal, nu am absolut nimic cu Alin Văcaru, nici cu celălalt coleg, Victor Ponta. Dimpotrivă!”, a mai spus Mihai Weber.

Alin Văcaru: “Domnul Weber să lase excluderile!”
Declarațiile făcute de deputatul Mihai Weber nu l-au lăsat indiferent pe colegul său, Alin Văcaru.
“Eu nu am fost în Guvernul Grindeanu-Ponta. Eu am fost împotriva moțiunii de cenzură. Nu am făcut parte din Guvern din câte știu eu, poate știe domnul Weber mai multe decât mine. Eu am spus foarte clar că am avut de ales între Guvernul Grindeanu 2 și Guvernul pe care și-l dorește domnul Iohannis, adică stăm la mâna domnului Iohannis, de aceea am ales să merg să fiu împotriva moțiunii de cenzură, pentru a avea siguranța că în continuare vom avea un guvern format din PSD și ALDE. Nimeni nu mi-a garantat că, după ce a trecut această moțiune, domnul președinte va vota, în continuare, va fi de acord cu un prim-ministru de la PSD. Domnul Weber să lase excluderile și că am luat-o eu pe altă cale. Nu, eu întotdeauna voi face ceea ce cred eu că e bine, niciodată nu voi face ceea ce îmi spun alții. Asta e diferența între mine și domnia sa”, aceasta a fost replica deputatului Alin Văcaru.
Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu a trecut, miercuri, de Parlament, cu 241 de voturi pentru și 10 împotrivă. La scurt timp după vot, premierul demis, Sorin Grindeanu, a declarat că va rămâne în PSD, însă, în replică, Liviu Dragnea a spus “noi nu începem vânătoare de vrăjitoare, nu plătim poliţe, dar el nu mai este membru al PSD, el trebuie să aibă grijă cu cei cu care s-a aliat în aceste zile”.

2 COMENTARII

  1. astia cu vacile e prosti rau de tot. auzi, guvernul grinda era guvern psd. si daca nu pica motiunea viitorul guvern grinda virgula ponta era tot guvern psd adica iohanis e un prostovan ca vacaru.sa nu mai vorbim de secursiti.

  2. ooooooo….dar prostanac mai esti vacarule.pai .te si vazusi ca egal al lui weber,erai un nimeni fara teodorescu proprietar de bunici cu case de instrainat si fara ponta facut mare de carciumaru ,asa le trebuie la cei care au crezut ca pot face om din tine,dar de unde nu e….

Dă-i un răspuns lui oaie Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here