Deputatul Manta se opune „desființării abuzive” a claselor de liceu din Gorj

1350

Deputatul PSD Claudiu Manta se opune desființării unei clase de-a IX-a de la Liceul Tehnologic Baia de Fier. Parlamentarul susține că numărul de elevi din zonă poate „să acopere lejer” clasele solicitate.
Deja, mai mulți profesori, părinți și elevi au criticat decizia Inspectoratului Școlar Județean Gorj de a renunța la unele clase de liceu. A fost organizat și un protest la Liceul de Arte din Târgu-Jiu.
„Pe lângă schimbarea majorității directorilor de unități școlare din județul Gorj, conducerea ISJ Gorj pregătește încă un abuz: desființarea mai multor clase ale mai multor licee din județ. Azi, un exemplu concret: se dorește desființarea unei clase a IX-a de la Liceul Tehnologic din Baia de Fier, deși argumentele ca acest lucru să nu se întâmple sunt multiple: numărul de elevi din acea zonă poate să acopere lejer clasele solicitate, în zonă sunt foarte mulți copii ce provin din medii defavorizate și care nu își permit să facă naveta la alte unități de învățământ situate la distanță, iar liceul de la Baia de Fier a obținut acreditarea ARACIP având în implementare o serie de proiecte cu finanțare europeană”, afirmă deputatul gorjean.
Potrivit parlamentarului PSD, reducerea numărului de clase poate avea ca efect și reducerea numărului de profesori, iar în viitor „se poate vorbi chiar despre desființarea Liceului Tehnologic de la Baia de Fier”.
Concluzionând, Manta spune că se pregătește politizarea sistemului de învățământ și disponibilizarea unor profesori. În schimb, Inspectoratul Școlar Județean Gorj a transmis că este nevoie de reducerea numărului de clase, pentru anul școlar 2021-2022, pentru că sunt cu circa o mie de copii mai puțini.
I.I.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here